Campania umanitară „Ghiozdanul cu bucurii” readuce zâmbete
La fel ca și anul precedent, și în acest an, în perioada 11 septembrie - 6 octombrie 2017, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte desfășoară campania umanitară denumită „Ghiozdanul cu bucurii”.
Este al doilea an în care proiectul, organizat sub egida ATOR Banatul de Munte, se desfășoară la nivel eparhial și urmărește sprijinirea școlarilor proveniți din familii nevoiașe să frecventeze orele de curs prin oferirea de rechizite care să le faciliteze, astfel, accesul la învățătură. La nivelul fiecărei filiale ATOR BM, implicate în acest proiect, tinerii voluntari, având libertatea de a se organiza în funcție de posibilitățile locale, însă respectând reperele directoare, stabilite la nivel județean, au rolul de a face cunoscută campania la nivel zonal, de a atrage parteneri care să-i sprijine în promovarea acesteia, în colectarea rechizitelor sau a donațiilor în bani, cât și în a întocmi o bază de date a elevilor cărora le vor fi distribuite „ghiozdanele cu bucurii”. La nivel eparhial, implicate în cea de-a doua ediție a campaniei umanitare dedicate ajutorării elevilor nevoiași, sunt filialele asociației din: Reșița, Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Caransebeș, Anina și Valea Almăjului, care, prin voluntarii responsabili la nivel de zonă ai acestui proiect, vor promova, colecta rechizite și împărți ghiozdane cu tot necesarul unui elev. Avându-i ca parteneri media apropiați în promovarea și susținerea campaniei: Radio Reșița, Banat TV și Jurnal de Caraș-Severin, tinerii ATOR-iști îi așteaptă și încurajează, în perioada următoare, pe toți cei care doresc să contribuie la bucuria școlarilor, donând, prin contactarea unuia dintre voluntarii ATOR Banatul de Munte dintr-o anumită filială, sau prin contactarea Mădălinei Jojart sau a Anitei Radics - coordonatori ai campaniei din partea ATOR BM, la nivel județean. Primele ghiozdane cu rechizite, alături de alimente de strictă necesitate, au fost distribuite deja la Reșița de către voluntarii atoriști unor familii cu mulți copii sprijinite constant de către asociație. În municipiul de pe Bârzava mai multe școli, împreună cu Protopopiatul Ortodox Reșița, s-au alăturat campaniei, în speranța ca un număr cât mai mare de elevi să poată fi sprijiniți în perioada următoare. La nivel eparhial, campania umanitară se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și având parteneri cele patru protopopiate, unități școlare din principalele orașe, precum și alte asociații și organizații de profil din județ. Prin desfășurarea acestor campanii umanitare, devenite o tradiție a asociației, ATOR Banatul de Munte urmărește să-și atingă obiectivul derulării activităților social-filantropice în cadrul organizației și de a încuraja voluntariatul în rândul tinerilor care încearcă să-și găsească libertatea în zilele noastre, împlinind porunca iubirii aproapelui.