Campanie de donare de sânge în Protopopiatul Călimăneşti

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 19 Octombrie 2016

Parohia Bercioiu, comuna Budești, Protopopiatul Călimănești, judeţul Vâlcea, a organizat în data de 15 octombrie campania voluntară de donare de sânge la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Vâlcea, din Râmnicu-Vâlcea. Lucrul acesta a fost posibil prin bunăvoința dr. Narcisa Ionașcu, director al Centrului Județean de Transfuzii, care a susținut desfășurarea proiectului în ziua de sâmbătă, în afara programului de transfuzii. Astfel, 35 de credincioși, dornici să facă o faptă bună și să-și ajute aproapele, s-au alăturat acestei iniţiative.