Campanie de donare de sânge în Protopopiatul Tinca
Protopopiatul Tinca a desfășurat, în ultimele două săptămâni, o campanie de donare de sânge, organizată în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, la inițiativa Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Apelul a fost transmis în toate parohiile protopopiatului, iar 127 de voluntari s-au prezentat la Centrul de Transfuzie pentru evaluare, dintre care peste 80 de persoane s-au calificat și au donat sânge. Zilnic, pe întreaga durată a campaniei, voluntarii, preoți și credincioși, au venit la centru, în grupuri de 10-15 persoane. Acțiunea a avut ca scop atât susținerea activității centrului și sprijinirea pacienților care depind de transfuzie, cât și întărirea spiritului de solidaritate creștină în rândul credincioșilor.
La încheierea campaniei, protopopul de Tinca, pr. Călin Ovidiu Popa, a avut o întâlnire cu ostenitorii centrului, în frunte cu directoarea, dr. Olivia Ligia Burtă.
„Campania de donare de sânge «Din iubire pentru aproapele» a fost o adevărată lucrare de solidaritate și iubire creștină. Peste o sută de voluntari s-au înscris, iar mai mult de 80 au putut dona efectiv sânge, aducând o rază de speranță celor aflați în suferință. Activitatea s-a desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, căruia îi mulțumim pentru purtarea de grijă. Mulțumim conducerii și întregului personal al Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea pentru munca deosebită pe care o depun în slujba aproapelui, precum și preoților și credincioșilor din parohii pentru implicare și dăruire. Atunci când comunitatea se unește în jurul binelui, se pot face minuni”, a spus pr. Călin Ovidiu Popa.
Dr. Olivia Ligia Burtă a adresat un cuvânt de apreciere pentru implicarea Bisericii, a preoților și a credincioșilor, subliniind importanța colaborării dintre instituții pentru salvarea de vieți omenești.
Toți ostenitorii centrului au primit, din partea Protopopiatului Tinca, câte o Biblie - ediția Centenarului Patriarhiei Române, și o icoană a Maicii Domnului.
Protopopiatul Tinca a anunțat intenția de a continua această lucrare filantropică. A fost realizată o bază de date cu toți donatorii care s-au calificat, astfel încât, la nevoie, să poată fi contactați rapid, iar campania să fie reluată periodic.