Campanie de donare de sânge în Protopopiatul Urziceni

Data: 18 August 2023

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, joi, 17 august, Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de asistență socială, a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, și anume: „Donează sânge, salvează o viață!”

Prin amabilitatea Ralucăi Mihaela Cruceat, director al Centrului de Transfuzii Sanguine Ialo­mița, o echipă medicală s-a deplasat la sediul Protopopiatului Urziceni pentru realizarea acestei acțiuni.

„Protopopiatul a făcut cunoscută acțiunea la nivelul municipiului Urziceni, dar și în cele 68 de parohii arondate, cu scopul de a-i implica pe cei interesați în acest demers și de a forma o deprindere frumoasă de a ajuta semenii aflați în suferință. Această acțiune, atât de necesară actului medical, este organizată din două în două luni de Biroul de asistență socială din cadrul Protopopiatului Urziceni. În cadrul acțiunii au donat sânge 24 de persoane”, ne-a transmis Adriana Mariana Toma, asistent social la Protopopiatul Urziceni.