Campanie de donare de sânge, la Alba Iulia și la Luduș, județul Mureș
La sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Alba, a avut loc, marți, 26 martie, o nouă campanie de donare de sânge. Astfel, în incinta Centrului din curtea Spitalului Județean de Urgență Alba, numeroși preoți din protopopiatele din cuprinsul județului Alba, însoțiți de Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, au donat sânge pentru a veni în ajutorul celor aflați în diferite neputințe trupești sau care au nevoie de intervenții chirurgicale.
Programul „Donează sânge, salvează vieți”, inițiat cu implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, face parte din seria acțiunilor pro-viață organizate de către Arhiepiscopia Alba Iuliei în „Luna pentru Viață”. Având în vedere nevoia acută de sânge în unitățile medicale din județul Alba și din întreaga țară, Eparhia Alba Iuliei a răspuns apelului Centrului de Transfuzie Sanguină Alba (aflat sub coordonarea directorului dr. Ana Savu) și îi îndeamnă stăruitor pe creștinii din județele Alba și Mureș să doneze sânge la centrele de colectare care le sunt apropiate, conform unui comunicat al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Campania „Donează sânge, salvează vieți” se desfășoară și în Protopopiatul Luduș. Marți, 26 martie, Protopopiatul Luduș, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Mureș, a organizat o campanie de donare de sânge, la care s-au prezentat peste 100 de preoți și credincioși din cuprinsul protopopiatului.
Punctul de recoltare a fost amenajat la sediul Protopopiatului Luduș. Programul „Donează sânge, salvează vieți” face parte din seria acțiunilor pro-viață desfășurate în luna martie în Protopopiatul Luduș, manifestări printre care s-au numărat și „Marșul pentru Viață” și spectacolul dedicat Lunii pentru Viață.