Campanie de donare de sânge la Ploieşti
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul paraclisului, au organizat ieri, 27 martie, o nouă acţiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti. Acţiunea caritabilă s-a desfăşurat în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Toma N. Socolescu“ din Ploieşti şi a adunat 150 de elevi şi cadre didactice. „Este a doua ediţie a campaniei «Dăruieşte viaţă! Vino să donezi sânge!» şi, spre deosebire de prima acţiune când am avut aproximativ 120 de elevi, de data aceasta participă 150 de elevi. Numărul lor fluctuează pentru că nu vin singuri, ci însoţiţi de câte un prieten drag, din dorinţa de a se jertfi pentru semenul lor, pornind de la premisa că a fi fericit înseamnă a face fericit pe cineva. De asemenea, această acţiune se doreşte a fi o jertfă, în spiritul milei creştine, pentru cei dragi, pentru semeni“, a precizat Carmen Clucerescu, profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Tehnic „Toma N. Socolescu“ din Ploieşti. Pe lângă facilităţile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum tichete de masă, decontarea transportului în comun, o zi liberă, donatorul primeşte o altfel de mulţumire. „Cea mai mare mulţumire pe care o ai ca donator de sânge este gândul că ai făcut un bine, că sângele pe care l-ai dăruit este esenţial vieţii cuiva, aflat în mare nevoie. Sângele este un ţesut viu, un medicament viu pentru care nu s-a găsit până în momentul de faţă nici un fel de înlocuitor. Faptul că suntem în Postul Sfintelor Paşti este un mare beneficiu, pentru că donând propriul sânge facem ceea ce Domnul Hristos a făcut pentru noi“, a subliniat Magda Coman, asistent-şef în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Ploieşti. Campania de donare de sânge de la Ploieşti continuă şi astăzi. (Ioan Buşagă)