Campanie de donare de sânge la Târgu Mureș
La sediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Mureş, s-a desfășurat marți, 18 august, o nouă campanie de donare de sânge din cadrul proiectului „Donează sânge, salvează vieți”, derulat în Arhiepiscopia Alba Iuliei.
O sută de preoți și credincioși din protopopiatele Reghin, Sighișoara şi Târnăveni au donat sânge pentru nevoile medicale ale celor aflați în suferință, urmând să fie organizate și alte campanii la nivelul protoieriilor, informează Biroul de presă al eparhiei.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a spus: „Gestul umanitar făcut astăzi de către un număr impresionant de clerici și mireni din județul Mureș exprimă dăruirea de sine, compasiunea și solidaritatea iubitoare cu semenii noștri care sunt în dificultate. Acestea sunt virtuți morale care au împodobit chipul divin al lui Hristos, Fiul Omului, Cel ce a spus: «Întru aceasta va cunoaște lumea că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unul față de altul». Sângele donat va contribui la ameliorarea sănătății unor bolnavi, la salvarea unor persoane aflate în situație critică și la susținerea vieții umane, darul sacru primit de la Dumnezeu, pe care noi trebuie să-l prețuim, să-l valorificăm”.
Prin programul „Donează sânge, salvează vieți”, inițiat cu implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, preoții și credincioșii din Eparhia Alba Iuliei se alătură celor aflați în diferite neputințe trupești sau care au nevoie de intervenții chirurgicale. Având în vedere nevoia acută de sânge în unitățile medicale din fiecare județ, Arhiepiscopia Alba Iuliei a răspuns apelului Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Mureș, aflat sub coordonarea dr. Dana Florea, continuând colaborarea inițiată în anii precedenți. Pe această cale, preoții și credincioșii din județul Mureș sunt îndemnați stăruitor să doneze sânge la centrele de colectare aflate în apropiere.