Campanie de sănătate pentru persoanele defavorizate

Un articol de: Ioan Bușagă - 03 Octombrie 2018

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, la solicitarea Direcției de Asistență Socială a orașului Pantelimon, județul Ilfov, au acordat luni, 1 octombrie, consultații medicale specializate persoanelor defavorizate și fără asigurare medicală.

„Ediția cu numărul 54 din orașul Pantelimon s-a adresat cu precădere persoanelor cu vârstă înaintată, cu statut socio-eco­nomic scăzut, persoanelor neasigurate, cu dizabilități, cu boli cronice, cu nivel educațional redus, cazurilor sociale. Faptul că a venit în sprijinul persoanelor neasigurate este un mare beneficiu pentru aceștia. Campania a avut medici cu următoarele specializări: cardiologie, medicină internă, diabetologie, gastroenterologie, medicină de familie, ORL, psihiatrie, psihologie, recuperare medicală, ecografie. A fost o campanie foarte benefică, chiar dacă ea s-a desfășurat în apropiere de București, pentru că ea a fost adresată acelor categorii de populație vulnerabilă, aflate în evidența Direcției de Asistență Socială, numărul beneficiarilor depășind 100, dintre aceștia 20 fiind neasigurați”, a precizat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

„Pe lângă investigațiile medicale specifice, în cadrul acestei campanii cei prezenți au beneficiat și de sprijin moral și spiritual, pentru a putea să treacă peste toate problemele și încercările pe care le-au întâmpinat în cursul acestei vieți. Inițiativa Patriarhiei Române este un act binevenit în viața parohiilor și în viața credincioșilor noștri pentru că, dacă Biserica oferă remedii spirituale pentru sufletele credincioșilor noștri, prin această inițiativă am putut contribui și la alinarea suferințelor trupești ale enoriașilor noștri, prin desfășurarea acestei acțiuni în cadrul parohiei noastre”, a precizat părintele Constantin Iulian Paraschivoiu, de la Direcția de Asistență Socială Pantelimon.

În cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”, din luna septembrie până în prezent au beneficiat de investigații medicale specializate aproximativ 7.500 de persoane.