Campanie de strângere de fonduri pentru doi copii din Gherla grav bolnavi
Protopopiatul Gherla, împreună cu cele patru parohii ortodoxe din oraș organizează duminică, 25 septembrie, după Sfânta Liturghie, o campanie de strângere de fonduri pentru doi tineri din localitatea Gherla, care au grave probleme de sănătate.
Primul caz este cel al tânărului Andrei Farcaș, în vârstă de 16 ani, care se află în comă de 5 luni, din cauza unui accident suferit în preajma Sărbătorilor Pascale, pe terenul de fotbal de lângă Liceul „Petru Maior”.
De la începutul lunii mai, tânărul se află în comă de gradul IV, fiind internat la terapie intensivă, la secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență din Cluj Napoca. Aici a suferit trei operații pe creier în urma descoperirii unui hematon subdural stâng.
În ultimele săptămâni, tânărul a început să deschidă ochii și să reacționeze la anumiți stimuli, însă până la ieșirea din starea în care se află mai este un drum lung de parcurs. Totuși, părinții speră că Andrei își va reveni într-o oarecare măsură astfel încât, să poată fi transportat la o clinică din Israel, pentru recuperare. Însă, costurile unei zile de spitalizare aici depășesc suma de 1000 de euro, motiv pentru care părinții tânărului au nevoie de ajutor. Cei care doresc să-l ajute pe Andrei, o pot face și în contul deschis de părinții acestuia la Banca Transilvania: RO67BTRL05201201510517XX.
Cel de-al doilea caz este al unei fetițe, Yasmina Fluieraș, în vârstă de 8 ani, care este internată la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, cu o boală cardiacă severă. Ea are nevoie de transplant cardiac, însă starea ei actuală nu permite efectuarea investigațiilor premergătoare transplantului. Fetița a început un tratament care să îi amelioreze starea clinică, astfel încât să poată fi trimisă la Târgu Mureș la Institutul de boli Cardiovasculare, unde este înscrisă pe lista de transplant. Tipul de tratament pe care îl are nu este omologat în România, costul unei fiole de Levosimendan, folosită pe săptămână, se ridică la suma de 4 700 lei. Pe viitor fetița are nevoie de mai multe fiole, mai ales că poate să aștepte și un an sau doi până se găsește o inimă compatibilă pentru transplant.
Pe lângă colecta organizată la cele patru parohii ortodoxe din oraș, duminică, 25 septembrie, de la ora 16.00, va avea loc la Cinematograful „Pacea” din Gherla, spectacolul folcloric intitulat „Un singur dor mai am și eu...”. Spectacolul va avea un scop caritabil, toți banii care se vor aduna vor fi donați acestor doi tineri aflați în suferință.