Campanie filantropică pentru ajutorarea unor familii nevoiaşe cu mulţi copii, la Dej
Filantropia Ortodoxă Dej organizează o campanie de colectare a unor alimente de bază, dulciuri, jucării, hăinuţe pentru copii, ce vor fi oferite unor familii defavorizate. „Misiunea noastră nu este una ușoară însă, în ciuda tuturor greutăților, suntem încrezători că există oameni cu suflet mare dispuși să ne sprijine. Sunt foarte mulți oameni săraci în jurul nostru, familii nevoiașe cu mulți copii sau bătrâni singuri aflați în nevoie, de care nimeni nu mai are grijă, dar sunt și oameni binevoitori care doresc să-i ajute, iar când aceștia se unesc, se întâmplă lucruri minunate. De foarte multe ori am trăit această experiență, în care oamenii s-au unit, și împreună am adus bucurie semenilor noștri”, a spus Costinel Şoaită, coordonator al campaniei iniţiate de Filantropia Ortodoxă Dej. Astfel, credincioşii sunt îndemnaţi să sprijine asociaţia pentru a oferi celor lipsiţi, pentru masa de Paști, alimentele de bază precum ulei, zahăr, făină, orez, cartofi, conserve şi alte alimente neperisabile. De asemenea, sunt binevenite daruri pentru copii precum dulciuri, fructe, jucării, produse igienico-sanitare sau alte cadouri, conform celor precizate de Costinel Șoaită.
În perioadele premergătoare marilor sărbători ale Nașterii Domnului și Învierii Domnului, campaniile caritabile organizate de Filantropia Ortodoxă Dej sunt intensificate cu scopul de a ajunge, prin intermediul celor care au posibilitatea să dăruiască, la familiile nevoiașe cu mulți copii, și la vârstnicii singuri care își duc traiul la limita sărăciei, conform reprezentanţilor Filantropiei Ortodoxe Dej. Campaniile se realizează cu precădere în bisericile ortodoxe din municipiu și în colaborare cu o parte dintre unităţile de învăţământ. În aceste campanii, voluntarii asociației se ocupă de centralizarea și distribuirea bunurilor colectate către beneficiari, conform organizatorilor.