Campanie pentru ghiozdane mai ușoare
Federaţia Asociaţiilor de Părinţi (FAP) a lansat o campanie care îşi propune să atragă atenţia asupra greutăţii ghiozdanelor elevilor, care pot avea și 7 kilograme, deşi un ordin de ministru din 1995 reglementează greutatea maximă a acestora la 2,5 kg, potrivit Mediafax. Părinţii cer, printre altele, ca, în următorul an școlar, manualele să se facă în două volume, corespunzătoare fiecărui semestru şi propun ca „profesorul să folosească, la şcoală, în loc de manuale, fişe, iar manualul să rămână acasă”. Iar „în şcolile care au o dotare performantă să se folosească manualele digitale”, potrivit lui Iulian Cristache, preşedintele FAP. Ministerul Educaţiei susţine că se pregăteşte revizuirea programei şcolare, care include și reducerea volumului manualelor şi greutăţii ghiozdanului.