Campanie pentru promovarea lecturii în parohia Pietrişurile
În parohia Pietrişurile, Protopopiatul Paşcani, a fost lansat la începutul lunii iulie, campania „Îmi place să citesc“. Această campanie se adresează copiilor din parohia Pietrişurile. Ei trebuie să împrumute trei cărţi de la biblioteca comunală sau parohială. După ce vor citi aceste cărţi vor trebui să realizeze fişe de lectură. Premierea concursului va avea loc pe 1 septembrie 2012, după slujba Vecerniei, care va oficiată pe podiumul special amenajat pentru resfinţirea bisericii care va avea loc pe 2 septembrie.
După cum ne-a relatat pr. paroh Gheorghe Muraru, scopul acestei campanii este acela de a-i încuraja pe copii să lectureze pe perioada vacanţei. „Concursul se adresează tuturor copiilor din parohia noastră. Sperăm să antrenăm în această competiţie în jur de 40 de participanţi. Dacă vom reuşi, cei mai câştigaţi vor fi copii, pentru că fiecare carte înseamnă timp petrecut cu folos. Până la sfârşitul lunii august ei vor trebui să dovedească că au citit cărţile pe care le-au luat pentru a se înscrie în concurs. Copiii vor trebui să realizeze fişe de lectură şi să răspundă la întrebările special concepute de noi. Toţi copiii vor primi premii de participare iar cei mai silitori vor primi premii în cărţi şi dulciuri“, a declarat pr. paroh Gheorghe Muraru. Campania a debutat cu sprijinul unui grup de copii, care i-au informat pe micii enoriaşi de acest concurs.