Campanie umanitară în Vrancea

Data: 09 Decembrie 2020

Crucea Roşie-filiala Vrancea organizează cea de-a V-a ediţie a campaniei umanitare „Dăruieşte bucurie de Crăciun”, care se va desfăşura până în 24 decembrie şi îşi propune să ajute bătrânii şi copiii din familii cu posibilităţi financiare reduse din zonele urbane şi rurale marginalizate, a informat organizaţia. Cei care doresc să se alăture campaniei pot dărui alimente, jucării, produse de igienă personală sau detergenţi la sediul Filialei de Cruce Roşie Vrancea din Focşani. Tot la sediul organizaţiei se pot face şi donaţii în bani. (C. Z.)