Campanii caritabile pentru copiii şi bătrânii vulnerabili
Biroul de asistență socială al Protopopiatului Iași II derulează o nouă campanie social-filantropică al cărei scop este „de a sădi bucuria și spiritul sărbătorilor de iarnă și în familiile defavorizate, în care se află copii cu suflete greu încercate și întristate”.
„În cadrul proiectului social-filantropic denumit «Betleemul bucuriei în satele izolate» ne-am propus să ajutăm 59 de copii din Parohia «Sfântul Apostol Toma», 34 de copii din Parohia Podoleni de Jos, 30 de copii din Parohia Podoleni de Sus şi 22 de copii, beneficiari ai Biroului de asistență socială al Protopopiatului 2 Iași. Pentru a izbuti, avem nevoie de sprijinul şi generozitatea oamenilor de bine, pentru că doar împreună putem oferi un dar ce poate schimba în bine starea acestor copii a căror copilărie este adumbrită de lipsuri și nevoi”, ne-a declarat asistentul social Ionela Brânză-Abunei, coordonatorul Biroului de asistenţă socială al Protopopiatului Iaşi II.
Se pot dona atât produse vestimentare specifice sezonului rece, cât şi dulciuri şi jucării. Donaţiile în bani se pot face la sediul Biroului de asistență socială din strada Ion Neculce nr. 36 - Iași sau prin transfer bancar în contul: RO36 CECE B000 30RO N082 3647, cu mențiunea BAS.
Bunicii primesc şi ei o atenţie specială în Protopopiatul II Iaşi, Centrul de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” organizând şi pentru ei o campanie caritabilă. Campania „Fii bun de Crăciun” pentru bunicuțele Centrului „Sfântul Iosif cel Milostiv” este destinată celor 28 de beneficiare din cadrul centrului din municipiul Iași, care zilnic, pentru câteva ore, frecventează centrul participând la diferite activități prin intermediul cărora se doreşte valorificarea fiecărui vârstnic şi îndepărtarea sentimentului de singurătate.
Pentru aceste beneficiare ale centrului de zi, iniţiatorii doresc să le ofere câte un pachet cu bucate tradiționale specifice sărbătorii de Crăciun, completat cu articole de îmbrăcăminte şi produse de igienă și curățenie. „Singurătatea este foarte grea, iar lipsa de comunicare și problemele de sănătate le fac și mai vulnerabile. Multe dintre ele își petrec timpul așteptându-și copiii sau nepoții, care însă, din diferite motive, nu mai vin. Și pentru că nimeni nu trebuie să se simtă singur și trist de Crăciun, ne dorim să fim alături de bunicuțele din cadrul centrului și prin oferirea unor daruri care să le acopere o parte dintre nevoile lor”, a mai subliniat Ionela Brânză-Abunei.
Donațiile se pot face la sediul Centrului de zi din strada Ion Neculce nr. 36 - Iași sau în contul RO36CECEB00030RON0823647, cu mențiunea „campanie centru”. Mai multe informaţii se pot obţine de la numărul de telefon 0753.597.177.
Cele două campanii se desfăşoară până la data de 20 decembrie.