Campanii de întrajutorare a copiilor şi vârstnicilor
Centrul de zi de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, Protopopiatul II Iași, desfăşoară şi anul acesta campania de strângere de fonduri „Paştele cu bunicii”. Beneficiarii proiectului sunt cele 28 de bunicuţe aflate în grija centrului social. „Aceste persoane vârstnice au nevoie de suport și sprijin real, motiv pentru care ne propunem să oferim fiecărei bunicuţe câte un coș cu bunătăți specifice, care se regăsesc în mod tradițional pe masa creştinilor ortodocşi la marele praznic al Învierii Domnului. Faptele bune ne fac să fim mai împliniți sufletește, mai responsabili față de societate și, ce este cel mai important, ne fac să fim cu adevărat oameni. Dăruiți, aşadar, cu dragoste, iar dragostea lui Hristos va înmulți atât darul celui care primește, cât și al celui care dă”, a transmis asistentul social Ionela Brânză-Abunei, coordonatoarea campaniei de întrajutorare a bunicilor.
Cei cu inimă bună pot face donaţii în contul RO36CECEB00030RON082347, cu mențiunea „campanie bunici”. Tot în această perioadă, Biroul de asistenţă socială al Protopopiatului II Iaşi, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” - Specializarea Asistență Socială, și Asociația Studenților și Absolvenților de Teologie Asistență Socială - Iași, derulează şi campania social-filantropică „Învierea din inimă de copil”.
În cadrul acestui proiect, 270 de copii din parohiile defavorizate ale Protopopiatului II Iaşi vor primi îmbrăcăminte, alimente, dulciuri, produse de igienă şi jucării.
„Nu putem uita de copilaşii a căror copilărie este umbrită de lipsuri şi de nevoi şi de aceea dorim să le aducem şi lor un pic de speranţă de Sfintele Paşti. Vă îndemn să ne bucurăm împreună de bucuria copiilor din parohiile Grădinari, Petrești, Colțu Cornii, Pietriș, Rotăria şi Măcărești”, a mai spus Ionela Brânză-Abunei.
Se pot dona atât produse, cât și bani la sediul Biroului de asistență socială din strada Ion Neculce nr. 36, Iași, sau prin virament în contul bancar RO36CECEB00030 RON0823647, cu mențiunea „campanie copii”.