Campionat de volei pentru echipe parohiale, la Cluj-Napoca

Data: 23 Octombrie 2014

În sala de sport „Vasile Geleriu“, din Parcul Universitar „Iuliu Haţieganu“, a avut loc, miercuri, 22 octombrie, cea de-a doua ediţie a Campionatului amical de volei pentru echipele parohiale, organizat de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi.

La evenimentul sportiv au participat aproximativ 60 de tineri, fiind înscrise cinci echipe de volei din parohiile „Adormirea Maicii Domnului“, „Buna Vestire“, „Sfântul Alexandru“, „Sfântul Ilie“ şi „Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni“ şi „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan“.

Mai bine de două ore şi jumătate, pentru a-şi determina locul în ierarhie, cele cinci echipe parohiale au jucat în total şase meciuri a câte două seturi din trei, fiecare set având 15 puncte. Meciurile disputate au fost caracterizate de fairplay şi spirit de echipă. De asemenea, galeriile au fost vesele, prietenoase şi bine pregătite cu pancarte şi sloganuri. La finalul întâlnirii, echipele au primit o diplomă de participare şi aplauze pentru locul obţinut, iar tinerii au luat apoi parte la o agapă bogată şi binemeritată. Campionatul de volei organizat de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj este un eveniment sportiv amical, fără premii, destinat grupurilor parohiale de tineret. Întâlnirea echipelor de volei este un prilej pentru tinerii implicaţi în grupurile parohiale de tineret de a se cunoaşte, de a socializa şi de a forma noi prietenii. La următoarea ediţie a campionatului sunt aşteptate să participe cât mai multe echipe de volei ale grupurilor parohiale de tineret. (Radu Copil)