Campionat pentru persoane cu deficienţe, la Bistriţa

Data: 13 Octombrie 2016

Primul Campionat național de minifotbal pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire a fost organizat la Bistrița, pe 8 octombrie, de Asociația Națională a Surzilor din România, filiala Bistrița, în colaborare cu Parohia „Sfântul Ilie Tesviteanul”, conform pr. misionar, Cătălin Mileșan. Au participat 10 echipe din mai multe orașe din țară, printre care Cluj, Zalău, Sighet, Botoșani, Baia Mare, Alba-Iulia și Bistrița. Campionatul a avut loc în sala de sport „Dorin Moruțan” a Liceului Sportiv din Bistrița, iar după opt ore de joc a fost desemnată câștigătoare echipa din Botoșani. Locul al II-lea le-a revenit celor din Reghin, iar bronzul celor din Sighetul Marmației.