Când nu pot posti
Sfinții Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, Întrebarea 77, în Filocalia (2009), vol. 11, pp. 100-101
„Fiindcă îmi spune gândul că nu mă pot mântui, roagă-te pentru mine, milostive Părinte, și spune-mi ce să fac, că sunt împiedicat să postesc. Răspunsul lui Varsanufie: Dumnezeul cerului și al pământului să ne dea ție și mie, nevrednicului, să aflăm milă în ceasul acela și să stăm cu îndrăzneală înaintea înfricoșătorului și slăvitului scaun de judecată al Lui. Iubite frate, având un astfel de Dumnezeu milostiv, nu te arunca în deznădejde. Căci aceasta este marea bucurie a diavolului. Fii cu încredere în Domnul. Căci nimenea nu va fi scos din turma oilor lui Hristos, a Dumnezeului nostru, dacă rabdă până la sfârșit în locul acesta. Fiindcă sunt unii în el care au multă îndrăzneală la Dumnezeu și stăruiesc în rugăciunea către El ca să nu fie despărțiți de ei cei ce sunt uniți cu ei în acest loc binecuvântat; ci ca, precum rămân împreună în locul pe care Și l-a ales Dumnezeu ca să fie chemat în el numele Lui, așa să rămână împreună și în viitor.
Deci nu te teme, preacinstite, căci, dacă eu, cel neputincios și preamic, am primit încredințarea că vei fi numărat și înscris împreună cu turma binecuvântată a lui Hristos, cu cât mai mult sfinții părinți ai lui Dumnezeu și vrednici de El n-au fost încredințați despre aceasta? Așteaptă deci pe Domnul și nădăjduiește în El. Iar despre postul trupesc nu te întrista, căci el nu e nimic fără cel duhovnicesc. Pentru că nu cele ce intră (fără plăcere) în om îl spurcă, ci cele ce ies din el (Marcu 7, 15). Pe de altă parte, Dumnezeu a dat monahului drept cârmaci dreapta socoteală (puterea deosebirii). Deosebește deci, iubitule, de la cine cere Dumnezeu milostenie, de la sărac sau de la bogat? Căci zice: Să nu încetezi să faci bine celui lipsit, precum ai la îndemână (Proverbe 3, 27). Deci nu cere Dumnezeu de la cei bolnavi cu trupul înfrânarea, ci de la cei puternici și sănătoși cu trupul. Coboară, fii îngăduitor deci puțin cu trupul. Căci nu va fi un păcat. Nu cere Dumnezeu de la tine aceasta (înfrânare), pentru că știe neputința ce ți-a trimis-o.
Mulțumește-I deci în toate Lui (I Tesaloniceni 5, 18). Căci mulțumirea înalță rugăciunea pentru neputința ta la Dumnezeu. Dezbracă, așadar, pe omul cel vechi, care se strică împreună cu poftele amăgirii, și îmbracă pe cel nou, zidit după Dumnezeu (Efeseni 4, 22-24). Și bucură-te în Domnul, veselindu-te împreună cu sfinții Lui ce se veselesc pururea. Cine înțelege? Cine poate bănui bucuria cea negrăită a sfinților? Veselia lor de nedescris? Lumina de neînchipuit? Cine le descoperă, atâta timp cât sunt aici, tainele Lui minunate, slăvite, slava și odihna ce așteaptă și chipul în care le înstrăinează mintea de lumea aceasta ca să se vadă totdeauna pe ei în cer împreună cu Hristos și cu îngerii? Nu-i supără pe ei foamea, nici setea, nici altceva pământesc. Căci s-au eliberat de toate poverile și patimile și păcatele. Sau, după cuvântul Scripturii: Unde e comoara lor, acolo e și mintea lor (Matei 6, 21).”
(Pr. Narcis Stupcanu)