„Când vorbesc de nădejdea în Dumnezeu, înseamnă că eu deja am o credinţă în Dumnezeu“

Data: 24 Noiembrie 2017

Joi, 16 noiembrie 2017, la începutul Postului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, ASCOR Iaşi a organizat la Muzeul Mitropolitan din Iaşi o conferinţă de suflet cu Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Evenimentul a adunat numeroşi participanţi, majoritatea studenţi.

Tema întâlnirii a fost „Nădejdea în Dumnezeu şi încrederea în oameni“. Diferenţa dintre aceste două cuvinte le putem observa şi în dicţionar. Astfel, dacă „nădejdea“ înseamnă să ne punem speranţa în ceva ce ne sprijină, „încrederea“ înseamnă a crede în sinceritatea cuiva. Vedem aşadar că nădejdea şi încrederea definesc comportamentul nostru pe cele două axe: către Dumnezeu şi către aproapele, oferindu-ne un echilibru duhovnicesc. În acest sens, PS Părinte Damaschin ne-a vorbit despre modul în care putem creşte aceste virtuţi, adică despre cum am putea să avem mai multă nădejde în Dumnezeu şi cum să trecem cu uşurinţă peste dezamăgiri.

„Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte despre toate cele trei virtuţi - credinţa, nădejdea şi dragostea - ca fiind o singură strălucire şi o singură lumină. Zice Sfântul că una este raza, alta este lumina şi alta este cercul. Astfel, nădejdea se întemeiază pe credinţă şi îşi trage substanţa din credinţă. Când spun «sper să ajung la Madrid», înseamnă  că ştiu că există Madrid şi că mai ştiu că există ceva care poate să mă ducă acolo. Când vorbesc de nădejdea în Dumnezeu, înseamnă că eu deja am o credinţă în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu trebuie să preceadă într-un fel nădejdea în Dumnezeu. Când spun «cred în Dumnezeu», înseamnă că eu cred în existenţa Lui. Când spun «nădăjduiesc în Dumnezeu», înseamnă că mă refer mai mult la o lucrare a lui Dumnezeu cu mine, o lucrare proniatoare, o lucrare mântuitoare“, a subliniat Episcopul-vicar al Sucevei şi Rădăuţilor.

„Şi nădejdea, şi credinţa sunt două virtuţi care nu sunt condiţionate de ceva. Dacă îmi caut argumente pentru credinţă sau argumente şi motive pentru nădejde, înseamnă că am o problemă şi cu nădejdea, şi cu credinţa. Eu nu sper pentru că am de ce să sper; de multe ori sper pentru că nu am prea multe motive ca să sper. Zice Sfântul Apostol Pavel că noi suntem mântuiţi prin nădejde, iar nădejdea care se vede nu mai este nădejde. Şi tot el zice că împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că va fi părinte al multor neamuri. N-avea nimic în jurul lui care să-l determine să aibă această nădejde: era bătrân şi el, era bătrâna şi soţia sa. Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că va fi părinte al multor neamuri. Fariseii şi arhiereii Vechiului Testament, când Mântuitorul Iisus Hristos era pe Sfânta Cruce, i-au spus: «Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe Cruce, ca să vedem şi să credem». Ei nu ştiau că în momentul în care ai văzut, iese din ecuaţie credinţa. Este, dacă vreţi, şi o eroare lingvistică; atunci când spun «cred pentru că am văzut», cele două verbe se anulează unul pe altul. Şi de aceea, atunci când obiectul nădejdii sau obiectul credinţei este atins, nu mai pot vorbi nici despre nădejde, nici despre credinţă“, a adăugat PS Părinte Damaschin Dorneanul.

Ca sentiment, prima dată trăim nădejdea în Dumnezeu - „Nădejdea mea este Tatăl“ -  întrucât Dumnezeu îşi pune nădejdea în om încă de la crearea lui, iar omul este într-o permanenă comuniune  cu Dumnezeu. Noi ne punem, la rândul nostru, încrederea în aproapele care este, indiferent de părerea noastră bună sau mai puţin bună despre el, o icoană, aproapele este „chipul viu al lui Dumnezeu“.

- „Ce facem, însă, atunci când încrederea ne-a fost trădată?“

PS Părinte Damaschin ne-a răspuns că din momentele de dezamăgire putem ieşi atunci când alegem să iertăm şi ne rugăm mai mult pentru ceilalţi.

- „Cum scăpăm de deznădejde?“

- „Să vă luptaţi cu ea, îndrăzniţi! Staţi alături de Dumnezeu ca un prunc, alături de mama sa.“

Discuţia tinerilor cu PS Părinte Damaschin a continuat cu mai multe întrebări şi gânduri despre nădejde, încredere, iubire şi rugăciune.

Îndemnul Preasfinţitului Damaschin pentru noi, tinerii, este acela de a fi puternici şi curajoşi, iar cuvintelor noastre să adăugăm şi puterea faptelor săvârşite pentru sprijinul aproapelui nostru. Conferinţa s-a încheiat cu un frumos îndemn, preluat de la părintele Dumitru Stăniloae, prin care putem reuni nădejdea în Dumnezeu şi încrederea în oameni prin comportamentul nostru: „Cel mai frumos discurs despre dragoste este îmbrăţişarea!“ (Roxana-Ionela Ciobanu - ASCOR Iaşi, Tudorel Rusu)