Candelă pentru unitate dăruită Parohiei Alexandru cel Bun, Iași

Data: 13 Decembrie 2022

Luni, 12 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul Ierarh Spiridon” din localitatea Alexandru cel Bun, comuna Vlădeni, Protopopiatul Iași I, păstorită de părintele paroh Ioan Amarandei.

În cuvântul de învățătură a vorbit despre viața Sfântului Ierarh Spiridon ca model de mărturisire a credinței creștine.

La final, ierarhul a mulțumit părintelui Ioan pentru invitație și Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan pentru binecuvântarea de a sluji la Alexandru cel Bun și a dăruit, așa cum obișnuiește, o candelă care va arde în această biserică pentru unitatea neamului românesc și i-a rugat pe cei prezenți să se roage pentru Basarabia, ca acest pământ românesc să revină la Patria-mamă România.

Arhim. Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, a făcut un dar deosebit bisericii din Alexandru cel Bun, a donat o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hadâmbu.