Candela sângerie...

Martirul. Un om pentru care a vorbit propria jertfă. Răscolind actele martirice transmise până în prezent regăsim puține cuvinte și multe descrieri înspăimântătoare. „Sunt creștin”. Două cuvinte pentru care în primele veacuri puteai să-ți pierzi viața... Rectific: nu doar în primele veacuri, ci și în prezent, când statisticile ne spun sec că, într-un singur an, peste o sută de mii de creștini sunt martirizați pentru credința lor. Cam câți au fost martirizați în primele trei veacuri după jertfa lui Hristos.

Precum toate temele creștine majore, și martiriul a început să fie luat în râs, demonetizat (atenție, nu are același sens ca „demonizat”!), trecut într-o perioadă arhaică, pus pe raft. Producțiile cinematografice tot mai sângeroase îi țin locul cu succes, iar cărțile moderne îl amintesc ca pe o excepție minoră, ușor de trecut cu vederea de alte evenimente, cu adevărat „notabile”. Martiriul nu mai este nici măcar o știre.

În timp ce prețul în creștere al utilităților apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, moartea a câteva sute de creștini ține cu succes locul unei știri de câteva rânduri pe o pagină din interior. Cu cât mai invizibil, cu atât mai bine. Și, în definitiv, mai lipsește numai să se ridice la suprafață întrebarea egoismului suprem: cine i-a pus să moară? Nu puteau și ei să-și vadă de treabă, să nu mai fie creștini câteva minute pentru a se întoarce apoi la viața lor cotidiană?

Viețile sfinților, sinaxarele, cântările slujbelor bisericești - toate se întorc la martiri ca la martori ai vieții adevărate, următori vii ai lui Hristos. Dar pe Hristos necunoscându-L, mai poate omul contemporan să înțeleagă în numele Cui au preferat moartea atâția creștini care nu au făcut rău nimănui? Dacă am mai vedea astăzi rudele noastre apropiate mărturisind cu prețul vieții credința în Hristos, ce am face? I-am îndemna cum își îndemnau în primele veacuri mamele copiii, fiii pe propriii părinți, frații pe surorile lor, să îndure totul numai să nu se lepede de Cel al cărui nume îl poartă sau i-am ruga cu cerul și pământul să fie „echilibrați”, „raționali”, să aibă „discernământ” și să își vadă de viață în continuare?

Pentru că martiriul este asemenea unui fulger care brăzdează cerul inimilor noastre de la un capăt la altul. Este asemenea unei tornade care mătură toate concepțiile adunate cuminți unele după altele în mințile noastre.

Este momentul în care gândurile din multe inimi se descoperă. Este clipa în care adevărul tronează cu adevărat în sufletul nostru sau își caută locul în altă parte.

Închipuiți-vă Biserica asemenea unei candele pururea aprinse. Așa și-a imaginat-o și autorul unui splendid tropar din rânduiala slujbei Sfintei Mucenițe Haritina, spunând acestea: „Urmând fecioarelor celor înțelepte, din destul ți-ai umplut cu sânge candela ta cea sufletească (s.n.), prealăudată, și te-ai sălășluit în dumnezeiasca cămară, muceniță ceea ce ești cu numele harului” (Mineiul pe octombrie, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, pp. 72-73). Candela sufletească a Bisericii este, așadar, una sângerie. Iar acest sânge omenesc vărsat de la Abel, prorocii Vechiului Testament, sfinții și martirii primelor veacuri și până în prezent a ținut și va ține pururea aprinsă candela Bisericii. Poate chiar în momentul scrierii acestui articol, de fapt în mod cert, câțiva creștini înroșesc cu sângele lor pământul, sfințesc prin jertfa lor amintirea lui Hristos în această lume. Poți să treci cu vederea oricât de mult dorești, să consideri că este vorba de fake-news și să te uiți în continuare la serialul preferat, să pleci într-un concediu frumos, să-ți cumperi ceva ce îți doreai de mult și viața va curge nestingherită în continuare. Dar sângele vărsat acolo arde, arde ca o flacără, arde ca o lumină care nu se va stinge niciodată și care nu are nevoie de simpatia unuia sau altuia ca să fie încununat de Hristos, Mirele junghiat al acestei lumi.

Ce durere că flacăra veșnică se încearcă a fi stinsă prin vărsare de sânge și ce minune că sângele acesta, asemenea unui untdelemn curat, va lumina până dincolo de sfârșitul veacurilor. Candela martirilor.