Canonul cel Mare în Arhiepiscopia Râmnicului
Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat luni, 27 februarie, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea. La final, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale postului şi importanţa acestuia pentru creştini.
Prima zi a Postului Mare a fost întâmpinată la Râmnicu Vâlcea de clerici şi credincioşi prin oficierea rânduielii Canonului cel Mare, sau al Sfântului Andrei Criteanul. La Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Ierarh Nicolae", slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul. În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul canonului, Preasfinţia Sa le-a mulţumit credincioşilor pentru prezenţă şi a explicat semnificaţia simbolică a acestei perioade. "În prima săptămână din Postul Mare, sau Postul Sfintelor Paşti, Biserica a rânduit ca să se citească în cadrul sfintelor slujbe Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Astăzi am săvârşit prima parte a acestui canon care se desfăşoară pe durata a patru zile. Acest canon ne îndeamnă la pocăinţă, la post şi rugăciune, ne îndeamnă să urmăm pilda acelora care s-au pocăit, s-au îndreptat şi au căutat salvarea sufletelor lor, încât participarea noastră la prima zi a săvârşirii Canonului Sfântului Andrei Criteanul este un pas, un început de urcuş pe drumul spre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, însă înseamnă şi conştientizarea sufletelor noastre că avem nevoie de pocăinţă, de mai multă apropiere de Dumnezeu Cel veşnic şi nelimitat şi mai multă distanţare de lumea aceasta materială care ne limitează şi face din ea un zid despărţitor între noi şi Dumnezeu. Cuprinsul Canonului Sfântului Andrei Criteanul este un îndemn la pocăinţă, la rugăciune şi la schimbarea modului de viaţă păcătos într-un mod de urmare a sfinţilor din Biserica noastră dreptmăritoare", a spus Preasfinţitul Emilian. Programul Preasfinţitului Emilian pentru prima săptămână a Postului Paştelui Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este împărţit în prima săptămână a Postului Mare în patru părţi, pentru fiecare din serile de luni până joi inclusiv, urmând ca în miercurea săptămânii a cincea din Post să fie oficiat în întregime. În fiecare zi din cele patru în care se citeşte Canonul cel Mare, PS Părinte Emilian Lovişteanul va oficia, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Gherasim, slujba Pavecerniţei celei Mari cu citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul şi va ţine o meditaţie duhovnicească, după următorul program: astăzi, 29 februarie, la Schitul Troianu din Râmnicu Vâlcea, de la ora 15:00, şi mâine, 1 martie, la Mănăstirea Govora, de la ora 14:00.