Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
În după-amiaza zilei de 14 aprilie, în săptămâna a cincea din Postul Sfintelor Paști, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman credincioșii au participat la Denia în cadrul căreia a fost citit integral Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. La slujbă au participat numeroși credincioși romașcani, care au respectat îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. Răspunsurile religioase au fost oferite de Corala „Diaconia” a catedralei romașcane. Acest mirabil poem liturgic mai este cunoscut şi sub denumirea de „Canonul Mare”, pentru numărul mare de stihiri, pentru diversitatea temelor, dar şi pentru profunzimea învăţăturilor teologice, ce oferă „cheia” înțelegerii sinuoasei călătorii pe care o are de parcurs fiecare om până ajunge la „starea bărbatului desăvârșit”. Slujba are o semnificație aparte în viața liturgică a credincioșilor, fiind deopotrivă o meditație biblică și o rugăciune de pocăință ce pune accent pe viața omului de la Adam până la Hristos, Noul Adam.