Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din Huși
În primele trei zile ale Sfântului și Marelui Post, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a citit fragmentele Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, săvârșită în aceste zile la Catedrala Episcopală din Huși.
Ierarhul va citi și joi, 5 martie 2020, de la ora 17:00, ultima parte a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din Huși, iar vineri, 6 martie 2020, ierarhul va săvârși Liturghia Darurilor înainte sfințite.
În fiecare din aceste seri, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a invitat câte un preot din eparhie să susțină o cateheză specifică perioadei Postului Mare.
Cateheza de luni a fost susținută de părintele Vasile Pârcălabu de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Vaslui, care a vorbit despre revigorarea fizică și spirituală a tinerilor prin post, se arată pe episcopiahusilor.ro.