Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Un articol de: Irina Ursachi - 26 Feb 2026

În prima zi a Postului Sfintelor Paști, luni, 23 februarie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari unită cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul în paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.

Înconjurat de un sobor de preoți, Înaltprea­sfinția Sa a citit prima parte a Canonului Mare alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, imn care are scopul de a aduce în prim-plan conștientizarea păcatului, necesitatea chemării neîncetate a numelui Mântuitorului Iisus Hristos și importanța smereniei și a pocăinței. Răspunsurile liturgice care au împodobit această slujbă deosebită au fost date de Grupul psaltic „Dimitrie Suceveanul” al Catedralei Arhiepiscopale.

Plecând de la cel de-al patrulea îndemn din Decalogul la începutul Postului Mare, alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, arhid. Ilie Leonte, slujitor al Catedralei Arhi­episcopale și dirijor al Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanul”, a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia le-a explicat celor prezenți însemnătatea Postului Mare și a operei celui considerat imnograf al pocăinței credincioșilor prezenți.