Cânta-voi Domnului în viața mea!
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 380-381
„(Ieroschimonahul Iosif Protopsaltul) Acest cuvios părinte a fost cel mai mare dascăl de muzică psaltică al Mănăstirii Neamț din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Originar din partea locului, ieroschimonahul Iosif Nemțeanu, cum i se spunea în mănăstire, a luat jugul lui Hristos în marea lavră a Moldovei prin anii 1790. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu multă înțelepciune și cu darul frumoasei cântări, aici a învățat de la dascăli bătrâni cunoștințele cele duhovnicești și meșteșugul muzicii bisericești. Și atât de bine a deprins muzica psaltică, încât, în puțini ani, pe toți marii psalți nemțeni i-a întrecut. Și atât de frumos cânta la biserică, încât mulți veneau să-l asculte, căci cânta lui Dumnezeu cu mare evlavie, ca o adevărată alăută duhovnicească, iar glasul său umplea biserica, deștepta inimile și scotea lacrimi.
Învrednicindu-se de darul preoției, ieroschimonahul Iosif a fost timp de peste 20 de ani mare duhovnic și protopsalt și cel dintâi dascăl de psaltichie nemțean care întemeiază o școală de muzică bisericească tradițională în Mănăstirea Neamț. Sub starețul Paisie, în biserică se cânta la strana dreaptă pe note liniare, după obiceiul bisericilor slave, iar la stânga se cânta muzică psaltică veche.
Deci, văzând dascălul Iosif că se îndepărtează călugării de muzica bizantină veche, sistematizată de Sfântul Ioan Damaschin (secolul al VIII-lea), a căutat să împodobească din nou Biserica cu cântările psaltice pe cele opt glasuri. Căci țările române au folosit din început în cult muzica psaltică adusă fie direct din Bizanț, fie din Muntele Athos, prin intermediul călugărilor.
Cuviosul Iosif a scris și a compus cântări pe melodie psaltică și a format cântăreți vestiți de psaltichie în mănăstirile nemțene. Școala întemeiată de el a strălucit la Neamț până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind socotit ca un mare dascăl de muzică în Moldova; a fost premergătorul ieromonahului Macarie Protopsaltul, adevăratul înnoitor al muzicii psaltice românești.
(...) În Pomelnicul ctitoresc al Sfintei Mănăstiri Neamț se însemnează următoarele despre el: A adus în Mănăstirea Neamț știința și învățătura musichiei vechi a cântărilor bisericești, pe care le-a paradoxit (predat) la mulți părinți.”
(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)