Cântări bizantine la Sibiu
La invitaţia protopopului de Sibiu, Ioan Coşa, vineri, 21 martie, o parte a membrilor grupului psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu, au susţinut un mini-concert de cântări bizantine din Postul mare la Parohia „Naşterea Domnului“ din Sibiu. Evenimentul duhovnicesc a avut loc după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de către preoţii din parohie, alături de slujitori de la Schitul „Sfânta Treime“ Sibiel şi de la Mănăstirea Turnu Roşu, ambele din judeţul Sibiu. Au participat zeci de credincioşi din comunitate şi din împrejurimi şi studenţi ai Facultăţii de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu.
La finalul concertului, pr. Ioan Coşa a mulţumit membrilor grupului psaltic pentru prezenţa lor în mijlocul credincioşilor şi i-a felicitat pentru misiunea cultural-muzicală pe care aceştia o fac în cadrul Mitropoliei Ardealului, în ţară şi străinătate.