„Cântările Învierii“ la Mănăstirea Româneşti

Data: 09 Mai 2011

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, în Duminica a III-a după Paşti, la Mănăstirea Româneşti, s-a desfăşurat cea de-a 12-a ediţie a Festivalului coral "Cântările Învierii". Evenimentul a avut loc începând cu ora 12:00, după oficierea Sfintei Liturghii, de către un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu ierom. Nectarie Arvai, stareţul mănăstirii, pr. Zaharia Pereş, consilier cultural, şi pr. Bujor Păcurar, protopopul Făgetului. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Ligii Tinerilor Creştin Ortodocşi Români din Lugoj, care mai apoi au deschis programul festivalului închinat praznicului Învierii Domnului. Moderatorul programului a fost prof. Ciprian Cipu, directorul Consiliului de Cultură şi Artă al judeţului Timiş. Între participanţi au fost corul reprezentativ al Consiliului Naţional al Românilor din Serbia, corurile parohiilor ortodoxe din Foeni, Dudeştii Noi, Săcălaz, Făget şi Româneşti, Grupul coral "Giroceana" al Primăriei Giroc şi Grupul coral "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" al bisericii greco-catolice din cartierul timişorean Mehala.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Timiş prin Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, în colaborare cu Mitropolia Banatului şi Primăria Tomeşti. (George Giurgiu)