„Cântecele munţilor“, ediţia a 38-a la Sibiu

Data: 25 Iulie 2013
Sibienii şi turiştii care se vor afla în oraş în perioada 31 iulie - 5 august au ocazia să se bucure de unul din cele mai importante festivaluri internaţionale de folclor din România, Festivalul „Cântecele Munţilor“, unde vor putea vedea tradiţiile autohtone, precum şi pe cele din Brazilia, Mexic, Serbia, Belarus, Muntenegru şi Germania, de unde vor veni ansambluri profesioniste de dansatori.
 
“Perioada 31 iulie - 5 august 2013 este rezervată cântecelor şi jocurilor populare din Brazilia, Belarus, Germania, Serbia, Muntenegru şi Mexic. Invitaţilor din străinătate li se alătură reprezentanţi ai folclorului românesc din judeţele Bihor, Timiş, Bistriţa Năsăud, Mureş, Olt şi Sibiu, precum şi solişti renumiţi de muzică populară“, au anunţat organizatorii.
 
Cea de-a 38-a ediţie a festivalului va fi marcată prin diferite evenimente deschise deopotrivă publicului larg şi specialiştilor în domeniu. Astfel, în cadrul festivalului au loc expoziţii, audiţii muzicale şi ateliere de dans, seri culinare cu specific tradiţional, parada portului popular. În zilele de 2, 3 şi 4 august, scena în aer liber din Piaţa Mare este locul de întâlnire şi reprezentaţie al diverselor ansambluri folclorice prezente în festival, fiecare grup urmând să aducă în faţa spectatorilor momente inedite din folclorul muzical, coregrafic şi literar specific. De asemenea, sibienii şi turiştii pot savura şi mâncăruri tradiţionale din Brazilia, Mexic, Serbia, Belarus, Muntenegru şi Germania, în cadrul unor seri tradiţionale, organizate la diverse restaurante din oraş.