„Cântecul care zideşte“
La începutul acestei luni, în oraşul Victoria, din judeţul Braşov, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Toacă, intitulat „Cântecul care zideşte“. Începând din seara zilei de 6 iulie 2009, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a parohiei nr. 2, din oraşul Victoria, au sosit copiii participanţi şi însoţitorii lor. La finalul slujbei Vecerniei, însoţitorii concurenţilor au făcut o scurtă prezentare a zonei din care au venit, potrivit Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeşului.
După cină, odată cu lăsarea întunericului, toţi cei prezenţi s-au adunat în jurul unui foc de tabără, unde au intonat pricesne şi cântece populare. Marţi dimineaţa, copiii îmbrăcaţi în port popular, au plecat în procesiune de la Primăria oraşului spre Casa de cultură. După un scurt program artistic oferit de organizatori, toţi cei prezenţi s-au îndreptat spre biserica în care părintele Octavian Smădu, iniţiatorul şi totodată sufletul acestui concurs, a pregătit toate cele necesare pentru buna desfăşurare a festivalului de toacă. La acest festival, peste 80 de copii, cu vârste cuprinse între 3-15 ani, s-au întrecut în realizarea artistică a cântecului de toacă. Alături de băieţii şi fetele din 30 de judeţe ale ţării, au fost prezente delegaţii ale bisericilor ortodoxe din Ucraina, Serbia, Grecia, Franţa şi India. Concursul de bătut toaca de la Victoria a devenit deja o tradiţie, fiind organizat anual începând din 1995. Din 2001 a devenit concurs naţional, iar din 2005, concurs internaţional.