Capacitate preoţească la Alba Iulia

Data: 12 Martie 2014

În luna martie va avea loc, la Centrul eparhial, Examenul de capacitate preoţească pentru licenţiaţii în Teologie Ortodoxă, secţia Teologie Pastorală, în baza căruia aceştia vor putea opta pentru ocuparea unui post vacant de preot paroh, dintre cele ce vor fi publicate. Dosarele candidaţilor se pot depune la biroul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Alba Iulia, până în data de 20 martie. La acest examen de capacitate preoţească se pot înscrie doar fiii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Alba Iulia, conform unui comunicat de presă al eparhiei. Examenul va consta din testare psihologică (proba eliminatorie); cercetarea canonică; testarea de specialitate (se vor susţine probele scrise şi probele orale).