Capacitate preoţească la Alba Iulia
Examenul de capacitate preoţească pentru licenţiaţii în Teologie Ortodoxă, secţia Teologie Pastorală, va avea loc, la Centrul eparhial din Alba Iulia, în data de 24 martie, conform unui comunicat de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Candidaţii care vor susţine şi promova acest examen vor putea opta pentru ocuparea unui post vacant de preot paroh, dintre cele ce vor fi publicate. Dosarele candidaţilor se pot depune la biroul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Alba Iulia, până azi, 20 martie. La acest examen de capacitate preoţească se pot înscrie doar fiii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei, conform unui comunicat de presă al eparhiei. Examenul va consta din testare psihologică (proba eliminatorie); cercetarea canonică; testarea de specialitate (se vor susţine probele scrise şi probele orale).