Capela Cimitirului „Sfântul Ilie”-Pipera a fost binecuvântată
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a binecuvântat sâmbătă, 15 decembrie, capela Cimitirului „Sfântul Ilie, al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Pipera, județul Ilfov. După stropirea cu agheasmă a capelei, Preasfinţia Sa a săvârșit Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre râvna mărturisitoare a tânărului mucenic Elefterie, Episcop al Iliriei, și însemnătatea pildei lui pentru viața credincioșilor. „Din viața plină de râvnă a acestui tânăr slujitor al Bisericii învățăm, în primul rând, că nu există libertate decât în Hristos. Acea libertate pe care ne-o dă Hristos este libertatea care ne duce la viața veșnică. De altfel, mulți dintre dumneavoastră își amintesc de întâlnirea Mântuitorului cu un tânăr demnitar care L-a întrebat ce să facă pentru a moșteni viața veșnică. Sunt astfel de oameni care își pun această întrebare, iar unii dintre ei au dorit viața veșnică, preferând să moară ca martiri, fiindcă nu există dragoste mai mare decât aceasta ca cineva să își pună viața pentru Mântuitorul Iisus Hristos. […] Biserica a avut permanent, chiar și în perioade de persecuție, oameni aleși, cum a fost Sfântul Elefterie. El nu a fost singur, dar îi reprezintă pe slujitorii Bisericii neînfricați, care au înțeles că a muri este un câștig, că nu este bucurie mai mare decât aceea de a fi împreună cu Hristos. De asemenea, suntem chemați să luăm aminte la dragostea părinților evlavioși față de educația corectă a copiilor lor, precum a fost dragostea mamei Antia, care și-a îmbrățișat fiul înainte de martiriu, murind și ea împreună cu fiul ei, mărturisind iubirea față de altul și a amândurora pentru Dumnezeu”, a reliefat PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a înmânat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel mai multe ordine și distincții.
Lucrările la capelă au fost demarate în anul 2014.