Capelă pentru noua parohie din Baciu

Data: 12 Aprilie 2011

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei al Clujului, sâmbătă, 9 aprilie, Preasfinţitul Episcop-vicar Irineu Bistriţeanul a oficiat slujba de binecuvântare a capelei amenajate în Parohia "Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir" din Baciu. Parohia a fost înfiinţată în 2010, iar până la construirea unei biserici s-a amenajat o capelă, la parterul unui bloc, spaţiu pus la dispoziţie gratuit de proprietar. Aceeaşi persoană a donat terenul pe care urmează să se ridice biserica pentru credincioşii din Ansamblul Calea Baciului.

Preotul paroh Ionuţ Pripon a amintit că "în toamna anului trecut, prin decizia Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, s-a înfiinţat noua parohie din Baciu, care cuprinde un ansamblu de blocuri noi. Tot atunci, pe 31 octombrie, Preasfinţitul Irineu a pus piatra de temelie pentru noua biserică. Respectând dorinţa oamenilor din această parohie şi prin bunăvoinţa unor credincioşi, am reuşit să amenajăm un spaţiu liturgic, o capelă unde vom sluji până la finalizarea demisolului bisericii". Recent, s-a obţinut autorizaţia de construirea a bisericii, iar lucrările vor începe după praznicul Învierii Domnului.(Cosmina Nicoară)