Capitala va avea un nou aeroport
Guvernul a aprobat miercuri construirea unui nou aeroport în zona municipiului Bucureşti, care va fi situat în sudul oraşului. „Guvernul a luat această hotărâre pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pe care le are Capitala, oraş aflat în plină dezvoltare. Acest fapt se manifestă inclusiv prin creşterea considerabilă a traficului de pasageri înregistrat pe cele două aeroporturi deja existente. Guvernul şi prim-ministrul consideră că infrastructura trebuie să ţină pasul cu aceste realităţi, cu aceste evoluţii, pentru a putea facilita tendinţa de dezvoltare a Capitalei“, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru. Ministerul Transporturilor va realiza un studiu de fezabilitate pentru construirea aeroportului, care va fi finanţat de la bugetul de stat. Amplasarea în teritoriu, delimitarea terenurilor necesare realizării investiţiei, precum şi aspectele arhitectural-urbanistice ale acesteia vor fi stabilite pe baza documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism elaborate, avizate şi aprobate conform legii. Potrivit Ministerului Transporturilor, aeroportul va fi plasat cel mai probabil în apropierea localităţii Adunaţii Copăceni, din sudul Capitalei, aproape de centura de sud a Bucureştiului. În anul 2007, traficul de pasageri a crescut cu peste 40% pe cele două aeroporturi din nordul Capitalei, Băneasa şi Otopeni. Peste 4,03 milioane pasageri au tranzitat Aeroportul „Henri Coandă“, în creştere cu 41%, iar aproape un milion de pasageri au utilizat Aeroportul Băneasa, în creştere cu 43% faţă de anul 2006. Din analizele şi previziunile de trafic efectuate de EUROCONTROL, autoritatea europeană de control al traficului, rezultă că, pentru ţara noastră, în perioada 2008-2014, urmează să se înregistreze o creştere medie anuală a traficului aeroportuar de 6,9%, cu o rată de creştere sensibil mai mare în zona municipiului Bucureşti. Potrivit experţilor, construcţia unui aeroport poate dura până la zece ani, de la momentul deciziei.