Caravană de vară a Fundaţiei medicale „Providenţa“ a Arhiepiscopiei Iaşilor

Data: 29 Iunie 2016

Vineri, 17 iunie 2016, Fundaţia medicală „Providenţa“ a organizat o caravană în teritoriu, la cabinetul medical din satul Miclăuşeni, comuna Butea, judeţul Iaşi.

Din echipa medicală au făcut parte dr. Alina Miclescu, medic primar medicină internă, dr. Daniela Trofin, medic specialist neurologie, Lăcrămioara Vornicu (monahia Maxima), asistent medical, şi Nicoleta-Cristina Chirvasă, asistent social.

Un număr de 18 pacienţi au beneficiat de investigaţii medicale gratuite. De asemenea, luni, 13 iunie 2016, asistentul medical ce ne reprezintă în zonă, maica Maxima, a recoltat analize medicale la un număr de 17 persoane.

S-au făcut diverse investigaţii, cum ar fi: ecografii abdomino-pelvine, EKG-uri, măsurarea tensiunii şi a glicemiei, acestea fiind coroborate cu analizele de laborator în vederea stabilirii unui diagnostic cât mai fidel. Pacienţii au primit reţete, scrisori medicale şi recomandări interclinice.

„De remarcat faptul că ni s-au adresat pacienţi din toate grupele de vârstă (de la 18 la 85 ani), la care s-au identificat patologii diverse pe aparatul cardio-vascular, renal, digestiv şi hematologic. Ar mai fi de specificat faptul că unii dintre pacienţii consultaţi şi diagnosticaţi anul trecut, cărora li s-a recomandat regim igienico-dietetic şi terapeutic special din cauza patologiei asociate, nu au avut posibilitatea financiară pentru a-şi urma tratamentul.  O parte dintre ei au beneficiat şi anul trecut de investigaţii gratuite în cadrul caravanelor noastre, astfel încât anul acesta s-au efectuat reevaluarea şi monitorizarea tratamentelor iniţiate în 2015. Ca urmare, s-a accentuat simptomatolgia ca intensitate şi li s-au asociat şi alte complicaţii ale aceluiaşi aparat sau ale altor aparate“, a menţionat dr. Alina Miclescu.

Dr. Daniela Trofin a amintit că „majoritatea pacienţilor au patologie de coloană vertebrală, unul dintre ei fiind cu patologie articulară (coxartroză dreaptă). În contextul patologiei de coloană vertebrală, simptomele cele mai frecvente sunt cefaleea şi vertijul. O altă pacientă a fost identificată cu un episod de pierdere a cunoştinţei şi ar trebui investigată în detaliu. Am recomandat tratament simptomatic şi investigaţii acolo unde a fost necesar“.

„Sunt persoane în vârstă, care poate n-au fost niciodată la un spital şi au diagnostice severe. Mulţi dintre ei sunt fără venit şi fără posibilităţi de a înainta în acest sens într-un sat lipsit de asistenţă medicală susţinută“, a concluzionat asistentul social Nicoleta-Cristina Chirvasă.

Pentru pacienţii cu o situaţie financiară critică, reprezentanţii Fundaţiei medicale „Providenţa“ au în vedere monitorizarea lor mai amănunţită, precum şi o eventuală internare în Spitalul „Providenţa“.