Caravana medicală „Uniţi sub Tricolor prin Sănătate”
În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara a dat startul caravanei medicale „Uniţi sub Tricolor prin Sănătate”. Astăzi, 12 mai, între orele 12:00 și 18:00, la căminul cultural din localitatea Luncșoara de Sus, comuna Hălmăgel, județul Arad, caravana medicală va fi prezentă în mijlocul cetăţenilor, cu următoarele specialităţi medicale: cardiologie, ORL, stomatologie, pneumologie, dermatologie, oftalmologie, gastroenterologie, medicină de familie, psihologie clinică, ortopedie. De asemenea, personalul medical din cadrul centrului de primire urgenţe va prezenta exerciţii demonstrative de acordare a primului ajutor.
Primăria Hălmăgel, cu microbuzele avute la dispoziție, va asigura transportul cetățenilor din toate localitățile de pe raza comunei. „Buna organizare și reprezentare onorabilă a caravanei medicale este realizată în cooperare cu Mitropolia Banatului-Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Aradului, Primăria Comunei Hălmăgel și Primăria Timișoara”, a transmis locotenent colonelul Sorin Homeag.