Caravana „Sănătate pentru sate”, la Cașolț, Sibiu

Un articol de: Marius Talmaţchi - 25 Mai 2017

Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială, a organizat luni, 22 mai, în parteneriat cu Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu și Societatea de Cruce Roșie, filiala Sibiu, o nouă activitate în cadrul Proiectului „Sănătate pentru Sate”, de data aceasta în localitatea Cașolț, județul Sibiu. Un grup de medici rezidenți și studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au oferit consultații gratuite unui număr de peste 40 de persoane: verificarea parametrilor arteriali, testarea glicemiei, a glucozei și a hemoglobinei. Totodată s-au oferit informații cu caracter de prevenție cu privire la evitarea elementelor care pot duce la degradarea stării sănătății. Programul „Sănătate pentru Sate” Sibiu a început prin parteneriatul încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății în 3 septembrie 2015. Activitatea este susținută de persoane voluntare, precum medici, asistenți medicali sau personal auxiliar, sub forma unei „caravane” medicale mobile. Programul urmăreşte facilitarea asistenței medicale pentru persoanele din mediul rural precum și creșterea gradului de conștientizare și implicare în acțiuni de prevenire și combatere a practicilor care dăunează sănătății.