Cardinalul Koch în vizită la Patriarhia Română
În ziua de 4 decembrie 2013, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit pe Eminenţa Sa Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine, aflat într-o vizită oficială în România. La întrevedere au mai participat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Excelenţa Sa Monseniorul Francisco-Javier Lozano, Nunţiul Apostolic în România, şi Excelenţa Sa Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României la Vatican.
Eminenţa Sa Cardinalul Kurt Koch a mulţumit pentru primire şi pentru contribuţia reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române în Comisia Mixtă de Dialog Teologic Ortodox-Catolic. În acest sens, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine a exprimat speranţa că prin dialog şi reflecţie comună va putea fi depăşit impasul actual în redactarea unui document de lucru convergent referitor la raportul dintre primat şi sinodalitate din punct de vedere teologic.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit Eminenţei Sale Cardinalul Kurt Koch pentru sprijinul acordat de Biserica Romano-Catolică Bisericii Ortodoxe Române prin oferirea de burse de studiu unor tineri teologi români şi pentru găzduirea unor comunităţi ortodoxe româneşti în biserici catolice din diferite ţări europene, spre săvârşirea în acestea a slujbelor ortodoxe în limba română.
Patriarhul României a subliniat importanţa cooperării responsabile pentru elaborarea unui document teologic despre primat şi sinodalitate, acceptat de ambele părţi. Preafericirea Sa a apreciat necesitatea păstrării în cadrul dialogului teologic între cele două Biserici a unui echilibru de reciprocitate şi complementaritate între primat şi sinodalitate, ţinând cont de evoluţia istorică diferită din Răsărit şi Apus. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reiterat însemnătatea cooperării practice în plan social, paralelă cu dialogul teologic, ca mărturie creştină comună în societatea secularizată actuală şi solidaritate cu creştinii persecutaţi în diferite părţi ale lumii de azi. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)