Cardurile pentru tichetele de 250 de lei vor fi aduse de Poștă

Data: 20 Mai 2022

Emiterea și distribuirea voucherelor sociale au intrat în linie dreaptă după ce Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a desemnat și a încheiat contractele aferente cu Poșta Română și cu societățile care vor emite cardurile. 

Potrivit unui comunicat al Poştei Române, distribuirea către destinatari a cardurilor va fi făcută direct la domiciliu, în maxim cinci zile lucrătoare de la primirea acestora din partea emitenţilor autorizaţi. Prin intermediul cardurilor, beneficiarii vor primi, până la sfârșitul anului, ajutoare sociale în patru tranșe, în valoare de 250 de lei fiecare. Banii vor putea fi folosiţi pentru cumpărarea de produse alimentare de bază şi/sau pentru asigurarea de mese calde.

Vor beneficia de ajutoare sociale aproximativ 3,1 milioane de persoane, din categorii precum: pensionari ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei (număr estimat: peste 2,3 milioane persoane), persoane (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei (număr estimat: peste 400.000 de persoane); familiile monoparentale sau cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei; familii care primesc ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; persoane fără adăpost, potrivit Ministerului Investițiilor, citat de Agerpres.

Plata ajutoarelor sociale face parte din măsura temporară „Sprijin pentru România” şi are un buget de 3,1 miliarde lei cu sursă de finanţare de la bugetul de stat (prin bugetul MIPE) şi din fonduri europene nerambursabile. (C. Z.)