Carnea de miel, mai scumpă cu 30%

Data: 19 Aprilie 2008

▲ În acest an, cu cinci zile înainte de Paşte, va începe comercializarea mieilor, însă preţul acestora va fi simţitor mai mare faţă de anul trecut ▲ Un kilogram de carne de miel ar putea ajunge până la 20 de lei şi va putea fi achiziţionată doar din spaţii special amenajate ▲

Tradiţionala carne de miel de pe masa pascală va fi mai scumpă în perioada premergătoare Paştelui din acest an, comparativ cu nivelul de anul trecut, crescătorii susţinând o majorare de la 15 lei pe kilogram până la 20 de lei. Scumpirea se datorează, în principal, lipsei de furaje. „Anul trecut, preţul era de 13-14 lei pe kilogram, iar în acest an va creşte. Vara trecută a fost secetă şi furajele pentru animale au fost achiziţionate la un preţ mai ridicat, astfel că e normal ca şi preţul de cumpărare a cărnii să fie mai mare“, a declarat preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor de Ovine din România, Mihai Dumitriu. Furajele au fost mai scumpe şi mai greu de procurat, seceta reducând semnificativ producţia agricolă. Recolta de porumb (folosit în hrana pentru animale) a totalizat anul trecut 3,7 milioane de tone, mai puţin de jumătate faţă de 2006, dar şi cea mai redusă cantitate din ultimii 17 ani. Recolta slabă şi preţul ridicat al furajelor i-a determinat pe unii crescători să sacrifice animalele, în lipsa banilor necesari pentru întreţinerea acestora. „În prezent, preţul la miel în viu este de 9 lei pe kilogram, iar tăiat ajunge undeva la 15, maximum 17 lei pe kilogram. Scumpirea faţă de anul trecut este dată de preţul ridicat al cerealelor, din cauza secetei din vară, de cheltuielile de întreţinere a ovinelor“, a arătat Valentin Mocanu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Brăila. Crescătorii estimează un preţ al cărnii de miel de 17-18 lei pe kilogram, în timp ce producătorii din Arad arată că preţul ar putea ajunge şi la 20 de lei pe kilogram. Spaţii autorizate pentru sacrificare şi miei ştampilaţi Autorităţile vor amenaja spaţii autorizate de sacrificare a mieilor, din cauza numărului insuficient de abatoare aliniate la standarde europene. Autoritatea Sanitar-Veterinară a informat că organele şi carnea de miel pot fi comercializate numai însoţite de certificat şi marcă de sănătate. De asemenea, carnea va purta ştampile diferite, în funcţie de tipul de unitate de unde provine, respectiv cu o ştampilă rotundă, dacă provine din unităţi care au obţinut o perioadă de tranziţie până la alinierea completă la normele UE, iar distribuţia cărnii se face la nivel naţional, sau ovală, pentru unităţile autorizate pentru schimburi intracomunitare. Producătorii care vor să vândă miei vii in pieţe în perioada sărbătorilor pascale, trebuie să deţină certificatul de sănătate al animalului de la medicul veterinar, formularul de mişcare şi actele care dovedesc că este proprietarul animalelor. În ceea ce priveşte sacrificarea în gospodăriile populaţiei, proprietarul trebuie să anunţe medicul veterinar atunci când doreşte să sacrifice animalele şi să predea acestuia crotaliile (marcă metalică aplicată pe urechea animalelor, ca semn de recunoaştere) animalului sacrificat. De asemenea, carnea va fi utilizată numai pentru consumul propriu. Mieii destinaţi comercializării vor fi sacrificaţi, în acest an, în punctele de sacrificare autorizate pentru o perioadă de cinci zile, înaintea sărbătorilor pascale, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş. „Toate punctele de sacrificare autorizate în pieţe şi târguri vor dispune de echipamente de asomare puse la dispoziţie de administraţia pieţelor. În cele cinci zilem mieii vor fi sacrificaţi în aceste locuri, nu numai în abatoarele specializate, fiind asomaţi în prealabil“, a spus Roatiş. Acesta a precizat că asomarea nu este obligatorie pentru mieii sacrificaţi pentru consumul propriu, însă trebuie anunţat medicul veterinar.