Carpe diem

Am aflat din numărul de marţi, 29 iunie, al ziarului "Lumina", că la Roma, în catacombele Sfintei Tecla, s-au descoperit cele mai vechi reprezentări iconografice ale Sfinţilor Apostoli Petru, Pavel, Andrei şi Ioan. Recunosc că am fost cuprins de o emoţie deosebită atunci când m-am uitat pe îndelete la frumuseţea acestor icoane. Ele iradiază o stare de puritate ce se împleteşte armonios cu siguranţa desenului şi blândeţea coloritului. Ca şi la Voroneţ, mâna artistului a fost condusă de inima sfinţită prin credinţă şi evlavie. Era, spuneam, chiar pe 29 iunie, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, aşa că m-am bucurat de această fericită coincidenţă pe care am primit-o ca pe un dar. Cum dimineaţa era ploioasă şi întunecată, lipsită de strălucirea razelor de soare şi de lumina de sfârşit de iunie, chipurile pictate ale celor patru Sfinţi Apostoli mi-au readus bucuria zilei de sărbătoare, care se sfia pentru o clipă, ameninţată de cenuşiul norilor furioşi.

Nu ştiu din ce motiv, mi-a venit atunci în minte celebrul vers al lui Horaţiu: "Carpe diem, quam minimum credula postero", care se traduce prin: "Bucură-te de ziua aceasta, încrede-te cât mai puţin în ce va fi mâine." În acelaşi timp, "carpe diem" se poate traduce şi prin "culege ziua". Pentru poetul roman, trăirea cu intensitate în prezent este un imperativ pe care-l aplică fără a simţi nevoia unei justificări suplimentare. Roma traversase o perioadă lungă de război civil, care-l afectase şi pe el. Horaţiu fusese de partea lui Brutus şi după înfrângerea acestuia a fost nevoit să se ascundă pentru a scăpa cu viaţa. Pierduse toată averea. Ani mai târziu, după ce a fost iertat şi a ajuns celebru datorită versurilor sale, viaţa merita din nou să fie "culeasă" clipă cu clipă, într-un prezent sublim, pentru a estompa, măcar aparent, grija faţă de un viitor incert care, indiferent de succesul actual, nu poate fi anticipat. Este permis şi chiar recomandabil a depăşi contextul istoric al epocii lui Horaţiu. Frumuseţea acestui vers incită permanent la alte posibile interpretări, care să reflecte o nouă dorinţă de a "culege" clipa trăită. Pentru că, oricât de frumoasă ar fi bucuria momentului trăit, omul este dator să facă mai mult în această viaţă. Horaţiu a beneficiat de o experienţă existenţială corespunzătoare timpului său, adică imperfectă. Oamenilor le lipsea atunci revelaţia prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Fiindcă a "culege" cu adevărat clipa trăită presupune un gest dinamic, unde doar banala observare a frumuseţii acesteia nu poate fi decât începutul unui proces de maturizare spirituală. Motivaţia lui Horaţiu de a savura prezentul pentru că nu are capacitatea de a cunoaşte viitorul este lipsită de perspectivă reală. Evident că nimeni nu ştie ce va urma, dar fiecare poate să aspire către un alt viitor. "Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să îndreptăm inimile către înţelepciune" (Psalmul 89, 14). Cuvintele psalmistului sunt o completare necesară versului lui Horaţiu. Este bine să ne bucurăm de orice clipă de viaţă, doar aşa ne bucurăm de toate darurile primite de la Domnul. Însă bucuria de a trăi clipa depinde de ceea ce facem în acea clipă. A culege clipa înseamnă a "socoti" timpul bine şi cu folos. Şi cine "socoteşte" timpul se pregăteşte pentru viaţa viitoare. Timpul nefolosit, clipa care vine şi trece, îşi pierde în clipa următoare strălucirea pe care Horaţiu credea că o descoperise. Numai în Rai bucuria va fi absolută şi nelimitată, dincolo de orice îngrădire temporală. Acea bucurie care străluceşte pe chipurile Apostolilor, aşa cum au fost ele pictate pe pereţii catacombelor Sfintei Tecla. Şi dimineaţa de astăzi este una de sărbătoare. Îmi amintesc cum, în copilărie, ascultam fascinat când se povestea că Sfântul Ilie merge cu căruţa prin cer. Şi acum, în această dimineaţă, am cercetat pentru o clipă cerul în speranţa împlinirii poveştii auzite de mult, cu zeci de ani în urmă. Există clipe în viaţă care sunt mai importante decât altele, acele zile de sărbătoare, momente binecuvântate. Le ţinem minte cât trăim, le adunăm în suflet, le iubim, nu vrem să le pierdem vreodată. Pentru că a "culege" o zi înseamnă să înţelegem frumuseţea lumii, în toată splendoarea ei, dată de Dumnezeu.