Carte cu sfaturi pastorale, apărută la Sibiu
Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent lucrarea „Cătră elevii mei. Sfaturi pastorale” a preotului Gheorghe Maior (1892-1970), un important pedagog, dascăl și predicator al Sibiului. Lucrarea părintelui Gheorghe Maior apare într-o ediție îngrijită de pr. conf. univ. dr. Constantin Necula.
Așa cum reiese dintr-un document raport al părintelui Gheorghe Maior, lucrarea sa intitulată „Cătră elevii mei” avea să fie publicată parţial în anul 1935, prin strădania și la dorința elevilor săi. Elaborată în 1931, pe când preda la Seminarul Teologic Ortodox al Mitropoliei Ardealului, lucrarea „Cătră elevii mei” are un caracter aparte și ne conturează o personalitate teologică deosebită, un adevărat model duhovnicesc și pastoral pentru cei care se pregăteau să devină slujitori ai sfintelor altare sau dascăli (ani buni Gheorghe Maior a fost dascăl la Școala Normală „Andrei Șaguna” din Sibiu, Seminarul Teologic fiind desființat din motive financiare chiar în anul 1931).
Carierea sa de pedagog la Sibiu a fost continuată de o prodigioasă activitate preoțească, omiletică și scriitoricească. Intrat și în administrația bisericească, părintele Gheorghe Maior avea să ajungă consilier patriarhal, funcție ocupată până în 1953, când s-a pensionat.
Părintele Maior va rămâne, însă, în amintirea tuturor pentru cele 2643 de predici rostite „la cerere” într-o mulțime de parohii din Mitropolia Ardealului și din țară, după cum ne spune într-unul dintre documentele puse în valoare în lucrarea editată și îngrijită de părintele Constantin Necula.
„Prin volumul acesta intrăm în contact cu o întreagă mentalitate a vremii în ceea ce privește pe preot, căldura explicațiilor și abordarea directă a problemelor reale de pastorație, așezându-l pe autor în galeria marilor pedagogi ai pastorației pe care Sibiul i-a dăruit teologiei românești. Desigur că pentru o serie de probleme ridicate în text bibliografia de astăzi oferă paliere de cercetare diferite. Frumusețea demersului acestui curs socratic prin stil și conținut este tocmai pornirea dialogului din realitatea imediată, atent interogată, și cultivarea unei sincerități luminoase. Sunt pagini de realism pedagogic și prin aceea că nu identifică false opțiuni de soluționare, identifică atent fisurile sistemului pastoral și pune accentul, foarte mult, pe calitatea celui ce se pregătește să asume preoția. Semn al unei bune cunoașteri a sufletului tinerilor și diagnostician corect al vieții pastorale, cursul epistolar câștigă și prin stil. E important să consemnăm că asistăm, prin reeditarea acestui curs și reașezarea lui la îndemâna preotului român, la o importantă recuperare de didactică a pastoralei catehumenale. Mijloacele propuse de autor pentru cunoașterea de sine a teologului cu pretenții de viitor slujitor al Bisericii sunt realiste, echilibrând asceza cunoașterii cu mistica unei vieți echilibrate sufletește. Stilul, alert și jurnalistic, va fi provocat în inima tinerilor teologi entuziasmul pe care astăzi nu multe cursuri îl provoacă. Suntem, totodată, marcați de conștiința unei pedagogii naționale, așa cum ea venea, de altfel, de foarte departe în structura educației teologic-pedagogice propuse de către Academia Șaguniană. (…) Suntem dinaintea unui curs fără ifose academice, vizibil propus elevilor și studenților de un dascăl luminat de dragoste pentru propovăduire și cultură teologică. Un soi de catehism echilibrat în conștiința formării unor oameni de care viața socială avea nevoie să fie luminați, curajoși și plini de entuziasm. De aceea scriitura place, ritmul frazei curge, limpezind nevoile de formare ale tinerilor. Fără voia sa, dar desigur știind aceasta, Părintele Maior redistribuia tinerilor impulsurile de formare activă în domeniul teologiei, domeniu care suferă, deseori, de blocaje comunicaționale și aberante ajustări de conținut în defavoarea harului din care se hrănește adevărata teologie”, spune părintele Constantin Necula cuvântul introductiv al lucrării.
„Experiența mea”
Așadar, lucrarea nu este un curs didactic, o lucrare științifică elaborată după normele și exigențele scriiturii academice. Cartea părintelui Gheorghe Maior este una de suflet, o mărturisire a experiențelor pastorale din care elevii au ce învăța pentru a deveni la rândul lor buni slujitori ai sfintelor altare și învățători ai oamenilor. Aceste lecții pe care le „predă” părintele Gheorghe Maior prin intermediul acestei cărți, deși nu sunt structurate și editate așa cum cereau normele academice ale vremii, au un conținut teologic bogat, izvorât din vasta experiență pastoral, didactică și omiletică a autorului.
„Studiul și știința mai reclamă apoi și aceea ce, de regulă, au acest fel de lucrări: multă «teorie»; iar eu voiesc tocmai să vă împărtășesc practică pastorală, ca să pot să fiu cât mai folositor celor ce vor să lucreze, nu într-o bibliotecă sau într-un laborator, ci în viața de toate zilele și în mijlocul unei populații aproape unanim țărănești. Iată unul din motivele, care mă determină să mă opresc numai la sfaturi pastorale. Dar nu e singurul. S-ar părea din cele ce le-am spus până aici, că poate aș urmări să vă abat de la studii, de la operele de mare valoare, că aș încuraja cu un cuvânt, ignoranța. Voi mă cunoașteți din alte lecții că de s-ar încumeta cineva să spună un asemenea lucru, ar risca prea mult. Dacă unii vorbesc de teorii, cu o anume nuanță, o fac cred, întemeiat. Este teorie și teorie. (…) Un adevărat studiu pastoral acest rol l-ar avea: să ne dea teoria, care ar cumula în sine experiența veacurilor de preoție ortodoxă românească, căci pastorala trebuie să corespundă firii neamului nostru și experiența multor preoți de astăzi. Ori aceasta nu-mi stă la dispoziție și neavând-o, ar urma deci să fac poezie pastorală. De așa ceva mă feresc.
Și atunci ce vă pot eu prezenta? Numai «experiența» mea, dacă o pot numi astfel. Încercările mele verificate în viața pastorală dintr-un sat ardelenesc. Ați văzut, că toate lecțiile le leg strâns de viața reală, așa cum e ea și așa cum i-ar putea ajuta după zilele noastre. M-am încumetat s-o fac pe bază de «studiu la fața locului». Eu n-am crescut în tradiție preoțească, fiindcă nu sunt fiu de preot. Și m-a impresionat adânc viața de la țară, tocmai fiindcă sunt orășean și n-am crescut în ea. Dar mi-a plăcut să urmăresc atent manifestările religioase ale țăranului nostru – în domeniul vieții religioase orășenești lucrez numai cu amintiri din vremea când nici prin cap nu-mi trecea că voi fi odată preot – și mi-a plăcut chiar să provoc anumite efecte religioase pentru a mă convinge dacă prevederile mele se reazemă pe ceva real sau nu. Și atunci, socotiți înșivă dacă eu vreau să vă împărtășesc din această experiență, pe care vă pot mărturisi că am câștigat-o călăuzindu-mă cu strictețe de cel mai ortodox spirit al Bisericii noastre – o pot eu da sub numele de «studio», de «știință» sau «teologie pastoral»? Cred că m-am exprimat în chipul cel mai norocos, când am promis să vă dau numai sfaturi pastorale”, spune părintele Gheorghe Maior în „Cuvânt lămuritor”.
Lecțiile scrise de părintele Maior sunt foarte accesibile tuturor categoriilor de cititori, mai mult sau mai puțin familiarizați cu teologia. Iată de ce lucrarea poate fi considerate un adevărat catehism ortodox pentru elevi și tineri, mai ales pentru cei care vor să intre în băncile vreunei școli de teologie pentru a deveni mai apoi slujitori ai Domnului. Dintre titlurile lecțiilor cuprinse în cele patru capitole ale lucrării amintim: „Religia și sufletul omenesc. Religia în viața practică”, „Preoția e misiune. Misiunea o dă Dumnezeu. Rolul voinței celui ce dorește a fi preot”, „Datoria de a învăța. Ce are să învețe, pe cine și când, unde și cum să învețe?”, „Despre Sfânta Liturghie. Pregătirea preotului. Pregătirea Sfintelor Daruri. Dispoziții canonice. Întâmplări în legătură cu Sfânta Liturghie”, „Ființa și scopul misiunilor. Mijloacele. Organizarea lor. Program. Executare”.