Carte veche de predici de secol XVI, expusă la Sibiu
O carte bisericească scrisă de Peter Melius Juhasz şi tipărită în 1561, sub titlul "Predici după Scrisorile Sfântului Apostol Pavel către Corinthieni", aflată în colecţiile de volume rare ale Bibliotecii Central Universitare "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, a fost clasată, recent, în fondul de patrimoniu "Tezaur", informează Agerpress. Lucrarea este printre puţinele exemplare apărute după afirmarea cultului reformat în Europa şi a fost donată Muzeului Ardelean în anii 1860-1870. Directorul filialei Cluj a Bibliotecii Academiei Române, Ioan Chindriş, arată în buletinul de expertiză al cărţii că opera "face parte din marea literatură prozelită a Reformei de colorit calvinist din Europa". Lucrarea de aproximativ 150 de pagini se află într-o foarte bună stare de conservare, după trecerea a 450 de ani de la tipărirea sa.