Cărţi din Biblioteca lui Nicolae Mavrocordat

Voievod în mai multe rânduri în Moldova şi în Ţara Românească, Nicolae Mavrocordat (1715-1716; 1719-1730) s-a impus în ultima sa domnie în Ţara Românească prin bunele măsuri luate în favoarea ţării. Printre altele, a rămas celebră biblioteca sa. Aceasta cuprindea manuscrise şi cărţi rare, cumpărate cu bani grei de la Constantinopol, Athos şi din tot Orientul. Volumele acestei biblioteci au fost râvnite chiar de regele Franţei, care trimitea cereri de schimb sau ruga, prin trimişii săi, să i se copieze, pentru colecţiile sale, unele lucrări.

O contribuţie importantă la sporirea fondului bibliotecii a avut-o şi Constantin, fiul lui Nicolae Mavrocordat. Soarta acestei bogăţii a fost tragică: după moartea posesorului, ea a fost, în parte, risipită sau valorificată de turci la Constantinopol pentru unele datorii, în timp ce colecţia din casele de la Bucureşti (aflate la Mănăstirea Văcăreşti) a rămas în grija lui Constantin. Donaţii către biblioteca Mănăstirii Văcăreşti Grandioasa Mănăstire a Preasfintei Treimi de la Văcăreşti este una dintre realizările de marcă ale lui Nicolae Mavrocordat. Ea a fost târnosită de către mitropolitul ţării, Daniil, şi de un număr important de arhierei şi clerici, ceea ce dovedea prestanţa ctitorului. Acest aşezământ hrănea din veniturile sale mulţi săraci, fapt întărit prin porunca lăsată de întemeietorul ei. Domnitorul Nicolae Mavrocordat a ajutat, pe lângă biblioteca sa, la constituirea unui fond de carte pentru Mănăstirea de la Văcăreşti, căreia i-a cedat un număr de volume. Acestea au fost înregistrate într-un catalog, datat 1723, "când a avut loc donaţia inaugurală a ctitorului, mănăstirea fiind terminată încă din septembrie, 1722" (C. Dima-Drăgan, "Biblioteci umaniste româneşti", Bucureşti, 1974, p. 59). După moartea sa, biblioteca mănăstirii a rămas în grija mitropolitului Neofit Cretanul. Ulterior, Constantin Mavrocordat i-a încredinţat mitropolitului un număr de cărţi, în contul sumei de 16.000 de groşi, pe care acesta i-a acordat cu mare grabă. Volumele au fost transferate, după 1740, la Mitropolie, şi s-au adăugat bibliotecii lui Neofit, care le-a lăsat apoi moştenire Mitropoliei (cf. Mihail Carataşu, "Ştiri noi privitoare la biblioteca Mitropoliei din Bucureşti în secolul al XVIII-lea", în "Studii şi cercetări de bibliologie", 1974, Ed. Academiei RSR, p. 133). Semnătura domnitorului În Biblioteca Sfântului Sinod se află câteva cărţi care poartă semnătura domnitorului, ca donator, între care amintim: "Ploutarhou Haironeos, Peri pedon agoghis. Plutarchi de liberis educandis commentarius", fără foaie de titlu. La pagina 13 este notat în greacă: "Şi aceasta pe lângă celelalte din cele dăruite Sfintei Mănăstiri Domneşti a Preasfintei Treimi de la Văcăreşti, de către preaînaltul şi preaînţeleptul domnitor al întregii Ungrovlahii, kiriou kir, Alexandru Nicolae Voievod, la anul 1723, luna iunie". Textul votiv se reia întocmai şi pe următoarele volume: "Symbolarum in Mathaeum tomus alter quo contientur Catena Patrum Graecorum triginta collectore Niceta Episcopo Serrarum, Tolosae, 1697", nota dedicatorie a fost acoperită de un posesor posterior, cu o cerneală care s-a decolorat în timp, făcând posibilă citirea ei. Tomul al II-lea al acestei lucrări păstrează pe cotor o etichetă cu indicaţii de bibliotecă: "Testamenti Veteris Biblia Sacra sive libri canonici priscae iudeorum ecclesiae a Deo Traditi, Genevae, apud Phillipum Albertum, 1630" şi "De religione gentilium errorumquae apud eos causis authore Edoardo Barone Herbert de Cherbury, Amstlaedami, 1700". Pe foaia de titlu a volumului tipărit la Paris, în 1627 - "Tou en aghiis patros imon Athanasiou Arhiepiscopou Alexandrias. Ta evriskomena apanda" -, cuprinzând operele complete ale Sfântului Atanasie cel Mare, este scris mare, în latină: "Ex-libris Constantini C." Ulterior, însemnarea a fost acoperită (Nicolae Mavrocordat şi-a însuşit numeroase volume din colecţia unui alt mare pasionat al cărţii, Constantin Cantacuzino), iar pe foaia următoare, domnitorul Nicolae Mavrocordat a scris mărunt, în greceşte: "Se dăruieşte cinstitei mănăstiri a Preasfintei Treimi de la Văcăreşti, de preaînălţatul domn, ighemon a toată Ungrovlahia, kiriou kir, Iù Nicolae Alexandru Voievod.1723, luna lui iunie". Două persoane pentru un ex-libris identic? Mai multe volume din Biblioteca Sfântului Sinod poartă pe mijlocul foii de titlu un ex-libris mărunt, discret: joannis n. (şase lucrări tipărite înainte de 1718), (două volume) sau joan. scarlatti (două volume). Scrisul de pe aceste lucrări diferă, ceea ce ne trimite cu gândul la două persoane care s-au semnat astfel. Bibliologul C. Dima-Drăgan identifică pentru formula joannis şi alte opt variaţii ale sale, un singur semnatar, în persoana marelui cămăraş Ioan Scarlat (Ianache), ginerele lui Nicolae Mavrocordat (a se vedea cartea amintită, pp. 61-62). Acesta avea şi el o bibliotecă personală, separată de colecţiile voievodului (cărţile marelui cămăraş au ajuns şi ele la Văcăreşti, iar în cele din urmă, în Biblioteca Seminarului Central). Cercetătorul nu a întâlnit ex-librisul joannis urmat de litera n. care prescurtează un nume (poate Nicolai?). Se pare că în tinereţe domnitorul semna simplu "Ex-libris Ioan. Scarlatti M.", poate că a scris uneori şi "joannis n." (Ioan este formula care deschide numele "alesului lui Dumnezeu" la scaunul de domnie). Totuşi, la ideea că domnitorul ar fi putut să semneze aşa, simplu, ne duce şi faptul că pe lucrarea "Bibliotheca Patrum Apostolicorum Graeca-Latina", Lipsiae, 1699, este semnat "", adică "şi aceasta a lui Ioan", iar cu o altă cerneală şi, în mod evident, cu un alt scris, a fost adăugat, tot în greceşte, "Scarlat", deci credem că două persoane au semnat în mod asemănător. Se poate ca ginerele lui Nicolae Mavrocordat să fi luat cărţi de la domn şi să fi modificat ex-librisul prin adăugirea sa. În acest caz, se pot identifica mult mai multe cărţi care au aparţinut lui Nicolae Mavrocordat, mai ales că noi nu deţinem ex-librisul explicit al domnitorului, ci doar semnătura de pe exemplarele dăruite Mănăstirii de la Văcăreşti. Poate că pe cărţile pe care nu le-ar fi înstrăinat, care făceau parte din biblioteca personală, domnul a semnat mai simplu: ex. libris "", sau joannis. n. cu un semn subscris acestui nume, şi aceasta nu neapărat în perioada tinereţii. Iată volumele: Philippi A. Limborch, "De Veritate religionis christianae", Goudae, 1687, ex-libris joannis n. (peste n. a fost adăugat sc. şarlatţ); "Ek tou ktisiou Agatharhidou, Memnonos, 1552, Ex officina Henrici Stephani Parisiensi typographi", ex-libris joan: scarlatti (cu un m subscris); "S. Clementis Epistolae Duae ad Corinthios", Londini, 1687, ex-libris joannis. n. (cu un m subscris). "Genesis Mosis Prophetae liber primus", Amstelodami, 1710, ex-libris joannis n: (cu un semn indescifrabil subscris); "Mosis prophetae libri quator: Exodus, Leviticus, Numeri et Deuteronomium", Amstelodami, 1710, ex-libris joannis n. (cu un semn subscris, poate m); "Illustrium Christi Martyrum Lecti triumphi, vetustis graecorum monumentis consignanti", Paris, 1660, ex-libris joan: scarlati (cu un semn subscris, care pare a fi tăiat), aceasta este semnătura de tinereţe a domnitorului; "Sacrorum bibliorum vulgatae editionis Concordantiae", Antuerpiae, 1718, ex-libris joannis n.: (cu un semn subscris). Cercetarea colecţiilor de carte veche aduce noi informaţii cu privire la destinul unor bogăţii culturale şi spirituale care descriu personalitatea şi preocupările deţinătorilor şi indică, în bună măsură, sursele gândirii şi acţiunilor acestora.