Cărţi donate copiilor de peste Prut de tineri din Parohia Curăţele, Bihor

Data: 22 Martie 2021

În Parohia Curăţele, Protopopiatul Beiuş, Eparhia Oradiei, a fost realizat un miniproiect cu tema „O carte pentru un suflet de român”, la care au participat tineri cu vârste de 16 şi 17 ani.

Activităţile miniproiectului, din cadrul Concursului naţional catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”, au fost coordoante de preotul paroh Traian Nojea şi de preoteasa Teodora Nojea şi au avut loc în biserica parohială şi de filie, precum şi la biblioteca unei şcoli din cuprinsul Episcopiei Basarabiei de Sud, Republica Moldova.

Tinerii din Curăţele au confecţionat 200 de mărţişoare care au fost oferite credincioşilor din parohie, cu îndemnul de a oferi o mică donaţie. Credincioşii au fost receptivi la activităţile proiectului ai cărui beneficiari finali sunt copiii români din Episcopia Basarabiei de Sud.

Astfel, în perioada 23-26 februarie, prin intermediul Episcopiei Basarabiei de Sud, au fost oferite 73 de cărţi noi în limba română, în special literatură română pentru copiii din ciclurile primar şi gimnazial, achiziţionate în urma donaţiilor. Cărţile au ajuns într-o bibliotecă şcolară pentru a fi puse la dispoziţia elevilor şi a cadrelor didactice.