Cărţi donate de biblioteca din Botoşani pentru românii din Canada
Prima Bibliotecă publică de carte românească din Canada, inaugurată pe data de 1 decembrie 2010, va avea pe rafturile sale şi cărţile donate de Biblioteca "Mihai Eminescu" din Botoşani, anunţă portalul ştiri.botoşani.ro, "instituţia judeţeană răspunzând iniţiativei de susţinere şi promovare a culturii româneşti pe aceste meleaguri". "Este doar un prim pas pe linia conlucrării dintre cele două instituţii culturale şi, în acelaşi timp, o deschidere către comunitatea românească din Canada, care cuprinde fără îndoială un număr însemnat de botoşăneni", se arată într-un comunicat.