Cărți donate la Răstolița, Mureș

Data: 01 August 2018

Peste 500 de cărţi au fost donate pentru Biblioteca Publică din Răstoliţa de către participanţii la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Văii Mureşului, care s-a desfăşurat în comuna Răstoliţa, la sfârşitul săptămânii trecute. Iniţiativa a aparţinut Consiliului Judeţean Mureş, care, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Mureş, a lansat proiectul „Hai cu o carte la festival!”. Consiliul Judeţean Mureş a transmis că proiectul s-a dovedit un succes, întrucât în perioada premergătoare Festivalului Văii Mureşului au fost strânse aproape 400 de volume, iar în cele două zile ale evenimentului, vizitatorii au adus la Răstoliţa peste 150 de volume la căsuţa Consiliului Judeţean Mureş. CJ Mureş a arătat că toate cărţile donate sunt noi sau în stare foarte bună şi acoperă titluri importante din literatura română şi universală, iar din acest motiv campania de colectare de cărţi pentru bibliotecile publice va continua.  

Proiectul „Hai cu o carte la festival!” va fi organizat anual cu ocazia Festivalului Văii Mureşului și va fi replicat şi la Festivalul Văii Gurghiului, ocazie cu care participanţii vor avea posibilitatea să doneze cărţi pentru bibliotecile publice şi şcolare din comunităţile rurale de pe cele două văi. Festivalul Văii Gurghiului se va desfăşura în perioada 18-19 august, ocazie cu care participanţii pot dona cărţi pentru Biblioteca Publică din comuna Ibăneşti, conform Agerpres.