Cărţi religioase pentru bolnavii Spitalului Judeţean din Suceava
La iniţiativa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, angajaţii şi bolnavii Spitalului Judeţean de Urgenţe din Suceava au primit, în urmă cu două zile, cărţi religioase. Astfel, fiecare salon al instituţiei are câte un exemplar din Noul Testament cu Psalmi şi broşura „Cuvânt despre Înviere“. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Pimen a vorbit despre necesitatea îndreptarului de credinţă în viaţa oamenilor. „Textul Sfintei Scripturi ajută foarte mult la conturarea persoanei umane. Angajaţii acestui spital lucrează cu multă dăruire, dar au nevoie şi de un îndreptar de viaţă. Acest îndreptar de viaţă se găseşte în Sfânta Scriptură, în cărţile de zidire sufletească şi în rugăciune. Rugăciunea răscoleşte sufletul omului şi-l linişteşte. În cartea pe care v-am oferit-o sunt rugăciuni şi pentru bolnavi. Când omul se roagă şi citeşte un îndreptar de viaţă are mai multe şanse de vindecare. În zilele noastre ne lipseşte dăruirea. Este greu să găseşti oameni care să se dăruiască“, a explicat Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
IPS Pimen a fost însoţit la această activitate filantropică de pr. Cătălin Axinte, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Personalul medical şi-a manifestat recunoştinţa faţă de gestul Înalt Preasfinţitului Pimen, care s-a gândit la pacienţii internaţi şi la medicii, asistenţii şi infirmierii care lucrează în Spitalul Judeţean din Suceava. „Considerăm că aceste cărţi religioase donate spitalului nostru vin în întâmpinarea nevoilor pacienţilor noştri“, a declarat Doina Chirap, director îngrijiri medicale. (C. Ciofu)