Casă construită de ASCOR Iaşi pentru o familie numeroasă din Botoşani

Un articol de: Emanuel Buta - 16 Martie 2020

Vineri, 13 martie 2020, a avut loc sfințirea locului unde ASCOR Iași își propune să construiască o casă pentru o familie alcătuită din 7 membri din Parohia Pleșani, comuna Călărași, județul Botoșani, la recomandarea părintelui paroh Andrei Toplicean.

Familia pe care ASCOR vrea să o ajute locuieşte într-o anexă alcătuită din două camere mici, fără electricitate și dușumea, aflată într-un stadiu de degradare în proporție de 90%. Slujba de sfințire a fost oficiată de părintele arhim. Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, și starețul Mănăstirii Bucium, împreună cu părintele paroh Andrei Toplicean, părintele Ioan Puiu, părintele Mihail Siminciuc, părintele Cătălin Adumitroaie și părintele Dan Pădure.

Primarul comunei Călărași, Elena Vrajotis, a fost alături de iniţiatori și a adresat un cuvânt de susținere față de acest demers. Printre invitați a fost și maestrul Constantin Bahrin, care a transmis încurajări pentru ducerea la bun sfârşit a acestui proiect, el fiind alături de membrii ASCOR şi la cele mai noi ediții ale „Serilor românești”, unde au fost invitați de seamă ai folclorului popular românesc, precum maestrul Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, Petrică Mîțu Stoian, Ionuț Fulea, Surorile Osoianu, Ion Paladi, Angelica Flutur, Alexandru Brădățan, Lidia Bejenaru, Ioana Căpraru, Fetele din Botoșani și Grigore Gherman. Fiecare dintre invitaţi a pus primele cărămizi pentru noua casă pe care ASCOR o va construi.

Toți cei care doresc să fie alături de această familie sunt bine-veniți! Donațiile pot fi făcute direct la Andrei Mocanu, coordonatorul campaniei „Împreună ridicăm o casă” (0756.277.365), sau în subcontul asociației, cu mențiunea: „Donație pentru construcția casei” - RO61BRDE240SV95235282400 - subcont ASCOR Iași (BRD - sucursala Iași).